9 C
Bistrița
miercuri, martie 25, 2026

A fost circ la cea de-a patra confruntare Chefi la Cuțite

Echipele chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu s-au confruntat pentru a patra oară. Jurații au fost din lumea circului. Așa că și în bucătărie s-a menținut aceeași atmosferă. Circul a atins cote maxime la primul și la cel de-al doilea battle. 

O nouă seară, o nouă confruntare, o nouă provocare.

Echipele din care fac parte cele două bârgăuance și echipa chefului Bontea s-au luptat pentru a patra oară. Provocarea serii a fost să facă replicile unor preparate din fotografii.

Chef Bontea a fost cel care a împărțit imaginile. Astfel, echipa Elenei Rus a avut de gătit mușchi de vită, iar echipa Ștefaniei a avut cotlet de berbecuț. Echipa verde a ales file de monkfish în bacon.

Pentru finalizarea preparatelor au avut la dispozitie 75 de minute. Jurații au fost oameni din lumea circului.

Și în bucătărie s-a menținut aceeași temă. A fost haos și circ. Doar echipa Elenei nu s-a conformat. La ei a fost liniște.

În urma jurizării, echipa verde a primit trei farfurii, echipa galbenă cinci farfurii, iar echipa albastră a primit trei farfurii.

Astfel, au intrat la duel echipa verde și cea albastră, din care face parte Elena.

Circul mai mare a început la battle

Proba de la battle părea ușoară, fiind vorba de paste. Lucrurile s-au complicat însă când s-au anunțat combinațiile. Concurenții și-au repartizat combinațiile de diferite tipuri de paste cu mere, ghimbir, cacao, sfeclă, fructe de mare, carne tocată, quatro formaggi, portocală, stafide sau trufe.

Aici a fost momentul când s-au scos cuțitele și s-au înțepat unii pe alții.

Elena i-a dat la Robertino să lupte pentru locul său în concurs gătind paste cu stafide. Destinul a făcut ca Elena să primească exact de la Robertino combinația. Bârgăuanca a avut de gătit fusilli cu sfeclă.

Timpul de gătire a fost de 60 de minute.

Circul a continuat și la jurizarea chefilor

Degustarea preparatelor celor 10 concurenți a scos cuțitele și între cei trei chefi. Aceștia s-au certat pe modul de jurizare al preparatelor.

Nu e nici greu, nici ușor să găsești un preparat cu o astfel de combinație. E tâmpită ideea”, a zis chef Bontea înainte să guste din preparatul Elenei. 

Notele obținute au fost între 9 și 13. Trei concurenți au intrat la un al doilea battle. Elena s-a salvat însă, pastele ei cu sfeclă primind 11 puncte.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi / șoferițe de autobuz. NOI locuri de muncă, la BistriVet, Crama Jelna, Tinu House Art

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi sau șoferițe de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: