16.4 C
Bistrița
miercuri, iulie 2, 2025

ABUZ împotriva copiilor cu autism și alte dizabilități: Țara și școala NU ar trebui să îi excludă pe copiii cu probleme pentru că e mai ușor!

Comisia de Învățământ din Senatul României dezbate încă din această dimineață Legea Educației care, în forma sa actuală, îi discriminează pe copiii cu dizabilități și CES. Potrivit unor articole, unitățile de învățământ au dreptul să refuze copiii cu CES, pe motiv că nu au resurse să-i integreze.

Paragraful noii legi prevede:

Înmatricularea beneficiarilor primari cu CES într-o unitate de învățământ de masă se face doar în situația în care aceasta dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante” – art. 68 alin. 11”

Eduard Dragu Sălăgean – finalist al concursului Românii au talent – a transmis o rugăminte, pe pagina sa de Facebook:

Țara asta ar trebui să își propună ca fiecare școală să aibă resurse și personal!

(De exemplu eu nu am avut niciodată la școala mea logoped sau consilier școlar cu care să pot vorbi). În schimb, își propune să scape de copiii care au nevoi educaționale speciale și să le refuze accesul la învățământul de masă pe motiv că nu avem resurse.

La mine acasă, dacă mama nu are bani, atât cât avem, împărțim corect la fiecare dintre noi. Nu se întâmplă ca eu, pentru că am autism, să nu primesc de mâncare sau haine. Sau să nu fiu primit în casă.

Țara și școala ar trebui să fie ca niște familii care să apere toți copiii, nu să îi excludă pe cei cu probleme pentru că e mai ușor.

Rog toți senatorii din comisia asta să nu permită să treacă acest articol 68 alin. 11.

Copiii cu autism și alte tulburări au dreptul la orice formă de învățământ și merită să aibă dreptul să aleagă unde învață” a comentat Eduard Dragu Sălăgean.

Dezbaterile pot fi urmărite mai jos: 

Deputatul Lorant Sas avertiza încă de duminică dezbaterile din comisiile de specialitate din Senatul României.

Acesta a transmis ieri că reprezentanții Partidului REPER au depus amendamentele care au rolul de a elimina derapajele din viitoarea Lege a Educației.

E greu, ne luptăm cu mentalități învechite și cu un sistem obtuz. Sperăm ca presiunea publică să îi facă să asculte de glasul rațiunii”, a transmis deputatul Lorant Sas. 

Noua Lege a Educației îi discriminează pe copiii cu CES: Cum putem opri „un dezastru, care ar anula toate progresele”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!