10.3 C
Bistrița
sâmbătă, mai 4, 2024

Acoperișurile, la mila Domnului! Sunt verificate doar cele autorizate

Nu este furtună care să se abată peste Bistrița-Năsăud și să nu ia acoperișurile clădirilor pe sus. Furtuna de ieri după-masă a afectat acoperișurile a 30 de case din Albeștii Bistriței. Doar o minune a făcut ca niciun acoperiș de bloc din Bistrița să n-aibă aceeași soartă. Cum au ajuns clădirile să-și piardă „pălăria” la fiecare vânt mai puternic?

Potrivit legii, pentru a realiza un acoperiș de clădire, casă sau bloc, ai nevoie de autorizație de construire. La finalizarea lucrării, o comisie de recepție îți bate la ușă și verifică dacă ai respectat proiectul și dacă aceasta este calitativă.

Din comisia de recepție face parte un reprezentant al Primăriei, cel puțin un specialist și un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcții.

„Se verifică și calitatea lucrării, sigur. Există o comisie de recepție care verifică asta. Noi verificăm dacă este respectat proiectul, se face o inspecție vizuală cu ce e în teren și datele din proiect, documentele de calitate, dacă s-au folosit materialele care trebuie. Constructorul pune la dispoziția constructorului toate documentele”, explică pentru Bistrițeanul.ro, Andrei Mustea, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții.

Potrivit acestuia, până acum nu s-au găsit nereguli și nu s-au dat amenzi când vine vorba despre acoperișuri. Comisia de recepție însă, verifică doar lucrările pentru care s-a obținut autorizație de construire, celelalte, făcute la mica înțelegere cu meșteri sau firme dubioase, rămân la mila… vremii. Ajung să fie verificate doar dacă sunt în centrul unor nenorociri.

„Vom face controale și pe tema aceasta de acum”, spune Mustea, care a constatat că într-o proporție covârșitoare, acoperișurile luate de vânt sunt din tablă, care e și mai ușoară, iar dacă nu e ancorată corespunzător, probabilitatea să fie luată de vânt este mare.

La furtuna de ieri, 30 de acoperișuri ale unor clădiri din Albeștii Bistriței au fost luate de vânt. Mai multe detalii, mai jos:

Bilanțul furtunii de astăzi: 30 de acoperișuri distruse de vânt – Albeștii Bistriței, balcon prăbușit, numeroși copaci doborâți de vânt

În urma furtunii din 13 iunie, au căzut acoperișuri de pe blocuri sau case pe strada Avram Iancu, Titulescu, Împăratu Traian, Axente Sever, Ștefan cel Mare, în total fiind afectate acoperișurile a 16 imobile din municipiu. Mai multe detalii, mai jos:

Furtuna de vară a făcut prăpăd în Bistrița și în județ: copaci căzuți, acoperișuri luate de vânt

În mai, un vânt mai serios a desprins acoperișul de pe un bloc de pe Aleea Fântânele și a avariat 5 autorusitme. Detalii mai jos:

FOTO/VIDEO – BISTRIȚA: Acoperiș prăbușit peste mașini, pe Aleea Fântânele

Rămâne întrebarea: cine răspunde pentru un acoperiș făcut prost, care nu doar că-i lasă pe locatarii clădirilor respective sub cerul liber la primul vânt, ci mai fac pagube și pe la alții, când ajung pe mașini de exemplu.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ce-mi vine sa rad cu gura pana in usa Primariei. Care specialisti stimata redactie? Specialistii au murit sau sunt plecati care incotro. La stat au mai ramas doar specialisti in hartii numiti CONTOPISTI. Auzi acolo, specialisti in poduri ? Sic !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: