9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Alte 4 firme din țară țepuite de consilierul local Cristian Munthiu! Disperați, oamenii își cer banii în instanță

Bistrițeanul.ro vă prezenta ieri pățania unei firme de construcții din Sibiu, care a primit o țeapă de aproape 200.000 de lei de la consilierul local Cristian Munthiu. Acesta a luat un avans pentru două utilaje care trebuiau să ajungă din China la mijlocul verii și n-au ajuns nici acum, când bate iarna la ușă. Acesta nu este un caz izolat. În total, 5 firme l-au dat în judecată pe consilierul local pentru a-și recupera banii. 4 dintre ele au și câștigat și se pregătesc de executare silită.

Pe rolul instanțelor din țară sunt 5 procese care au în centru SC Flomin Orizont SRL, firma administrată de consilierul local PNL Cristian Munthiu. Un proces a fost deschis anul trecut, iar celelalte 4 anul acesta.

Unul dintre procese l-am prezentat într-un material publicat ieri. Un om de afaceri din Sibiu are de recuperat de la Cristian Munthiu aproape 200.000 de lei, bani plătiți pentru două utilaje ce trebuiau să ajungă din China la mijlocul acestui an.

Termenul a fost prelungit până în luna septembrie, însă nici atunci nu au ajuns. Firma din Sibiu s-a văzut astfel nevoită să apeleze la instanță pentru recuperarea banilor. Primul termen de judecată este stabilit pentru luna decembrie. Întreaga poveste o puteți citi AICI.

Instanța a dat dreptate celor 4 firme care l-au acționat în judecată pe Munthiu

Alte 4 firme au acționat în judecată SRL-ul consilierului local. BP Ventilații SRL a acționat în judecată SC Flomin Orizont SRL anul trecut. Judecătoria Turda a dispus în 2020 instituirea propririi asiguratorii asupra tuturor conturilor bancare și sumelor de bani existente în patrimoniul SC Flomin Orizont SRL până la recuperarea sumei de 80.000 de lei. Tribunalul Specializat Cluj a menținut hotărârea.

Potrivit administratorului firmei, SC Flomin Orizont SRL trebuia să livreze anul trecut un aparat de făcut tubulatură circulară și încă o mașină de fălțuit, în valoare totală de 90.000 de lei. Aparatul n-a ajuns la firma în cauză nici măcar acum. Reprezentanții firmei spun că nu se lasă aici și vor să îl dea încă o dată în judecată:

„Îl dau în judecată încă o dată și îi cer daune. Pentru că un an și jumătate cât nu am avut utilajul a trebuit să cumpăr din alta parte. Ne-a încurcat foarte tare cu asta și nu ne lăsăm aici”, spune reprezentantul firmei.

SC Sabor a Mexico a acționat în judecată SC Flomin Orizont SRL la începutul acestui an, iar în luna mai, Judecătoria Bistrița a decis ca firma consilierului local să restituie aproape 90.000 de lei.

Auto Plastic Injections SRL a acționat în judecată SC Flomin Orizont SRL la mijocul acestui an. Chiar luna trecută, Judecătoria Bistrița a stabilit ca firma consilierului local să restituie SRL-ului aproape 130.000 de lei

Inclusiv tansportatorul de utilaje l-a dat în judecată pe Munthiu

Printre cei care l-au dat dat în judecată pe Munthiu se numără și Seasource International Logistics, o firmă din Constanța. Este tocmai firma care asigura transportul utilajelor la clienți.

„Noi l-am găsit printr-o persoană care a fost angajată la noi, prin 2018-2019. Am făcut câteva transporturi pe care le-a plătit, a căpătat încredere și la ultimul transport n-a mai plătit”, precizează pentru Bistrițeanul.ro omul de afaceri din Constanța.

Acesta mai spune că a încercat să rezolve lucrurile amiabil, însă Cristian Munthiu nu-i mai răspunde la telefon. Ba mai mult, îl acuză pe consilierul local că ar fi completat intenționat greșit biletele la ordine, care ulterior au fost refuzate de bancă.

Seasource International Logistics și-a recuperat banii în instanță și se pregătește de executare silită. A avut de recuperat de la Cristian Munthiu 10.600 de lei și 10.600 de dolari.

Se afișează alături de autoritățile locale și oficiali chinezi

Cristian Munthiu și-a câștigat credibilitatea în fața clienților pe care ulterior i-a țepuit cu ajutorul calității sale de consilier local. Nu doar recomandările venite din alte părți i-au făcut pe oamenii de afaceri înșelați să aibă încredere în Cristian Munthiu, ci și calitatea de consilier local, pe care Munthiu a și mizat.

De asemenea, pe site-ul oficial chinaromania.ro, acesta se afișează alături de președintele Consiliului Județean Radu Moldovan și de alți oficiali chinezi.

Cristian Munthiu mai spune că este membru fondator al Asociației Române de prietenie cu Republica Populară Chineză și susține că colaborează cu Ambasada Chinei în Românie și Institutul Confucius din Cluj în programe educative, informative, culturale și economice.

Potrivit aceluiași web-site, începând cu anul 1995, SRL-ul ar fi desfășurat peste 150 de misiuni economice în SUA, Israel, Canada, China, Coreea de Sud și Thailanda. 450 de companii și instituții publice ar fi beneficiat de serviciile firmei sale.

Am încercat să îl contactăm pe consilierul liberal Cristian Munthiu pentru a explica situația, dar acesta nu a răspuns apelurilor noastre până la ora publicării acestui articol. În momentul în care vom avea poziția acestuia, o vom publica.

Foto: Cristian Munthiu Facebook

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Maine când merge Neluțu la primărie o sa afle stupefiat ca în biroul lui se afla în chirie o firma care e băgată de Munthiu pe acol, o sa sa folosească inclusiv bideu primarului.
    Munthiu un adevrata liberal și fin sfătuitor a lui Neluțu primaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.