23.9 C
Bistrița
marți, mai 11, 2021

Amendă de sute de lei, dacă NU colectați selectiv!

Containerele semi-îngropate vor dispărea din peisajul rural și urban – zona de case. Acestea vor fi înlocuite cu saci de diferite culori. Un corp de control va verifica gunoaiele din saci, înainte ca să fie preluate de mașinile Supercom. Dacă NU colectați selectiv, vă paște o amendă de câteva sute de lei.

S-a schimbat conducerea ADI Deșeuri, iar Cristian Niculae are în plan aplicarea de amenzi celor care nu colectează selectiv. Aceasta, după ce va pune în practică niște pași premergători.

Din luna iulie, platformele cu containerele semi-îngropate vor dispărea din zona rurală a județului, dar și din zonele de case din urban. Acestea vor fi înlocuite cu saci de diferite culori, agățați în poartă.

Vom colecta selectiv, pe patru fracții, la fiecare poartă. Deci pe lângă tomberonul galben – pentru plastic și metal, și cel negru – pentru fracția reziduală, cetățenii vor primi un sac albastru – pentru hârtie și carton și unul verde – pentru sticlă. Astfel, fiecare cetățean va avea la el acasă posibilitatea de a colecta selectiv. Mă refer la cei care stau la zonele de case”, a explicat Cristian Niculae.

Mai multe detalii, aici:

Saci agățați în poartă, pentru gunoaiele reciclabile! Dispar aproape 800 de platforme cu containere semi-îngropate

ADI Deșeuri va avea un corp de control. Vor exista 8 inspectori care vor lua la „puricat” fiecare sac.

De exemplu, știm că mâine, la ora 09.00, mașinile ridică sacii cu gunoi din Căianu Mic. Ei bine, corpul de control va merge la fiecare poartă. Va chema pe om afară, va desface fiecare sac și îi va explica, în prima fază, dacă a colectat bine sau dacă nu, cum ar fi trebuit să arunce gunoiul dacă nu a făcut bine, etc. Deci în prima fază, corpul de control va explica la fiecare om CUM trebuie să facă”, a mai spus Niculae.

Oamenilor li se va explica așadar și vor fi informați prin campanii de informare, iar dacă aceștia continuă să arunce gunoiul la grămadă – vor apărea și amenzile.

Deci prima dată, corpul de control va explica oamenilor ce au făcut bine și ce nu. Vom avea și o campanie agresivă de informare cu privire la colectarea selectivă. Noi chiar am amendat Supercom că din 800.000 de  lei pe an, cât ar fi trebuit să investească în campanie de informare, a folosit doar 140.000 de lei.

De acum încolo însă, eu voi supraveghea și aproba campania de informare. Și totodată, și noi, de la ADI Deșeuri, vom organiza o campanie de informare. Va fi pe genul Farmaciei catena, ca toată lumea să știe, de la un capăt al județului la altul, ce are de făcut. Și abia apoi vom aplica amenzi. Amenda va fi de 300 de lei dacă nu colectează selectiv. Banii vor ajunge și la bugetele locale – și poate și la noi, tot pentru campanie”, a explicat Cristian Niculae.

Întrebat dacă mașinile vor colecta selectiv sau totul va fi luat, respectiv aruncat la grămadă, Niculae a asigurat că NU.

„Vor colecta și ei selectiv și chiar și la groapa de gunoi va fi pus tot separat. Dacă vedeți că NU vor colecta selectiv, că vor pune totul la grămadă, ne puteți amenda și pe noi!”, a declarat Cristian Niculae. șeful ADI Deșeuri.

Mai multe despre colectarea selectivă din județ,  aici:

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=vI7faINBN6k” maxwidth=”900″ aspect_ratio=”16:9″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

POP&POP Glass Solutions Bistrița – Profesioniști în amenajări cu sticlă și sisteme de glisare inteligente pentru birouri, locuințe sau terase

Ai în plan amenajări cu sticlă la firmă sau acasă?! Pop&Pop Glass Solutions Bistrița sunt profesioniștii...

Ai nevoie de meniuri pentru cafenea sau restaurant? Creativii de la EMA Grafix îți fac ce model vrei tu, rapid și ieftin!

Meniul e cartea de vizită a oricărui restaurant, cafenea sau a oricărei terase cu dichis! Dacă...

FOTO – NOU de Paște, la Euforia: Aranjamente florale cu licheni stabilizați!

Alege ca sărbătorile acestea pascale să fie pline de culoare! Cu aranjamentele de la Euforia Floral...