25.6 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

Ce amendă vă așteaptă dacă amestecați deșeurile reciclabile cu cele menajere

Inspectorii ADI Deșeuri BN continuă verificările modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile. Aceștia anunță inclusiv amenzi de sute de lei, dacă bistrițenii amestecă deșeurile între ele.

Inspectorii Corpului de Control ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică permanent modul în care cetățenii fac colectarea selectivă a deșeurilor în gospodăriile lor.

Iar acolo unde se ignoră regulile stabilite de legea română și europeană, vor fi aplicate sancțiuni cuprinse între 100 lei și 300 lei.


Abaterile pentru care ADI Deșeuri BN aplică sancțiuni sunt următoatele:

  • deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri menajere;
  • deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri provenite din construcții;
  • punerea deșeurilor reciclabile curate în pubela neagră, destinată fracției menajere;
  • nerespectarea inscripționărilor de pe recipienții de colectare prin depunerea altor tipuri de deșeuri decât cele prevăzute;

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă să deruleze campanii de informare și conștientizare, în care explică oamenilor cum trebuie colectate corect deșeurile în gospodării.

Iar operatorul de salubritate Supercom SA ridică, în acest moment, orice tip de deșeuri de la poarta casei. Fie în cadrul programului lunar de colectare, fie în cadrul campaniilor gratuite pentru deșeuri voluminoase sau vegetale, fie prin comandă directă la operator.

Cu toate că în ultimul an de zile colectarea selectivă a deșeurilor s-a îmbunătățit, încă foarte multe deșeuri cu potențial reciclabil le regăsim în pubela neagră. Acestea ajung direct pe groapa de gunoi.

La fel ca și în alte țări din Europa, unde nerespectarea regulilor de colectare selectivă a deșeurilor este sancționată cu amendă, în județul Bistrița-Năsăud vom verifica și vom sancționa, acolo unde este cazul, pentru ca lucrurile să se îndrepte și legea să fie respectată.

Prin aceste măsuri urmărim creșterea cantităților de deșeurilor reciclate și implicit devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități cât mai mari de deșeuri conform obiectivelor trasate de Uniunea Europeană. Astfel ne vom bucura de un mediu mai curat și mai sănătos pentru noi și pentru copiii noștri”, subliniază cei de la ADI Deșeuri BN.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Super ideea, dar să vină și în orașul Năsăud să facă controale, și la noi se amestecă cu tot felu. Și să fie amenzi mai mari între 500 și 1000 de lei. Dar pubele albastre și verzii nu se mai distribuie, tot în saci depunem sticle ( borcane) și cartoane (hârtie)..?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.