2.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Animalele de la zoo, în fondurile de vânătoare sau la abator?! Printre inițiatorii controversatei legi, un fost deputat bistrițean

Animalele de la zoo ar putea ajunge la circ, în fondurile de vânătoare sau la abatoare. Spune asta un proiect legislativ aflat în dezbatere publică. Printre inițiatorii proiectului se află și fostul deputat bistrițean Ionuț Simionca.

Proiectul legislativ a „luat naștere” la finalul legislaturii trecute, în spatele demersului aflându-se 7 parlamentari. Printre ei s-a numărat și fostul deputat de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca (PMP).

Potrivit pressone.ro, care prezintă pe larg proiectul legislativ, în spatele acestuia s-ar afla „existența animalelor în surplus” și „calitatea genetică scăzută”. Animalele s-ar înmulți necontrolat în captivitate, fapt ce ar genera suprapopulare.

Proiectul de lege spune ca animalele în surplus să fie folosite.: „pentru populare/repopularea complexurilor de vânătoare, manejurilor și circurilor sau vândute pentru sacrificare unităților autorizate în acest sens”.

Calitatea genetică a efectivelor ar scădea, în timp, datorită faptului că presiunea numerică este agravată de probabilitatea reproducerii și transmiterii genelor și de către exemplare degenerate care în condiții normale nu s-ar reproduce. Reducerea numerică și selecția nu s-ar putea face decât prin intervenție antropică.

Prin propunerea legislativă inițiată se oferă posibilitatea grădinilor zoologice de a reduce presiunea exercitată de suprapopularea țarcurilor cu unele specii de animale sălbatice, atât din punct de vedere a speciilor ce fac obiectul acestor situații, cât și din punct de vedere economic. Apare în acest sens posibilitatea de valorificare a excedentului populațional cu efecte pozitive asupra efectivelor de animale rămase, cât și asupra activității economice a grădinii zoologice respective.”, se arată în expunerea de motive.

Fostul deputat Ionuț Simionca spune că a vrut să rezolve o problemă

Am luat legătura cu fostul deputat să vedem de unde a pornit această idee. Ionuț Simionca spune că proiectul este în dezbatere publică și că a vrut să rezolve o problemă.

„Este o soluție care să fie de ajutor, nu s-a pus niciodată problema ca această lege să fie dată pentru vânătoare. Am vrut să sprijinim grădinile zoologice, care nu au fonduri. Decât sa moara un animal în captivitate și să nu fie hrănit mai bine ajunge undeva unde este îngrijit. Soluția mea a fost ca să fie un fel de adopție, pentru ca și alți oameni să poată să se îngrijească de aceste animale. Trebuia găsită o soluție pentru grădinile zoologice. Sunt  grădini zoologice care nu își permit și nu au resurse financiare pentru animale. Nu vorbim de animale exotice, ci de cele care pot fi integrate în mediul lor natural aici, cum sunt căprioarele.”, a explicat Ionuț Simionca pentru Bistrițeanul.

Ceilalți semnatari ai proiectului legislativ au spus pentru pressone.ro că solicitările ar fi venit de la grădiniile zoo din țară. Care? Nu se știe. Din peste 10 grădini zoologice contactate de pressone.ro niciuna nu a spus că ar avea astfel de probleme.

„Potrivit grădinilor zoologice care au răspuns întrebărilor PressOne problema animalelor în surplus nu există. Cum nu există nici cea a „calității genetice scăzute”. De asemenea, toate grădinile contactate ne-au transmis că n-au avut nicio discuție pe aceste teme cu vreunul dintre inițiatori.”, mai notează jurnaliștii de la PressOne.

Mai mult, reprezentanții grădinilor zoologice au criticat în termeni duri această inițiativă legislativă. Numesc demersul de a da animalele la circ sau la fondurile cinegetice drept „aberant”. Întreg materialul îl puteți citi AICI.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.