26.5 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

Anomalia de la Parva! Cum s-a ajuns să nu mai fie vândut niciun petic de teren din acest colț de rai

Dacă te bate gândul să te muți într-un colț de rai, cum e comuna Parva, de exemplu, puneți pofta-n cui! În comuna Parva nu mai găsești de vânzare niciun petic de teren. Cum explică primarul Ioan Strugari această „anomalie”.

Comuna Parva se numără printre puținele locuri din țară unde pur și simplu nu ai cum să cumperi nicio bucată de teren. Asta pentru că absolut nimeni nu vinde.

Cum explică primarul Ioan Strugari această situație?! Ei bine, primarul spune că oamenii sunt conservatori, iar populația comunei este în mare parte formată din tineri, care vor să își facă o gospodărie cât de mare, așadar nu vor să vândă nicio bucățică de teren.

„Nu se vând terenurile deloc. Poți să ai oricâți bani, dacă vrei mâine să te muți la noi, nu o să găsești nimic de vânzare. Nu vând oamenii, oamenii sunt foarte conservatori pe de-o parte, pe de altă parte, cred că avem o populație tânără și cu bani, care investește mult într-o gospodărie proprie, cât de mare”, a explicat primarul Ioan Strugari situația, la Bistrițeanul Live.

Acesta a mai spus că mulți tineri care au dorit să facă investiții în comună s-au orientat spre alte locuri, tocmai pentru că nu au găsit teren unde să-și pună în practică planurile.

Emisiunea la care a fost invitat primarul comunei Parva, Ioan Strugari, o puteți urmări mai jos:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.