2.4 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 7, 2024

Cabana Dealu Neamțului din Rodna: jacuzzi în aer liber, zăpadă ca-n povești, într-un peisaj uluitor din Munții Rodnei

La Cabana Dealu Neamțului din Rodna e frumos și vara și primăvara, e splendid și toamna, dar ultimele zile încărcate de zăpadă au transformat peisajul în care se află cabana într-unul feeric. E o iarnă de poveste aici, cum n-a mai fost demult.

Iar dacă vreți o vacanță de iarnă memorabilă alături de câțiva prieteni (cabana are 8 camere), în creierii munților Rodnei, înconjurați de zăpadă, sunteți așteptați de gazde bune, cu drag. Să nu cumva să ratați experiența unei băi în apa fierbinte din jacuzzi, înconjurați de zăpadă și cu un peisaj superb în față (și un vin bun alături). E o experiență care merită trăită nu o dată în viață, ci ori de câte ori aveți ocazia. Iar acum o aveți…

Înconjurată de munții Rodnei, pe Dealu Neamțului (așa cum știu localnicii zona), pensiunea cu același nume este la 5 km de centrul comunei Rodna și la 3 km de comuna Măgura Ilvei, cu drum de acces din ambele comune. Agropensiunea Dealu Neamțului a intrat în circuitul turistic în urmă cu nici doi ani, în vara anului 2021. Mai multe despre ei poți citi aici:

FOTO: Caută Agropensiunea Dealu Neamțului Rodna, dacă vrei o vacanță printre stele, înconjurat de Munții Rodnei

 

De atunci, pragul le-a fost călcat mereu de turiști, care s-au bucurat nu doar de peisajul superb indiferent de anotimp, vreme și vremuri, ci și de condițiile de cazare excelente, agropensiunea fiind clasificată la patru margarete.

Pensiunea dispune de 8 camere cu pat matrimonial și baie proprie, cu o capacitate de cazare de 16 locuri. La parter este un living spațios, cu mese din lemn masiv și scaune elegante, de catifea, unde s-au ținut deja petreceri memorabile, dar și evenimente speciale, mai mici, de familie.

Așadar, dacă nu știați unde să ieșiți cu gașca de prieteni sau să sărbătoriți la munte împreună cu familia, vă reamintim că Pensiunea Dealu Neamțului este o opțiune demnă de luat în calcul, oricând.

Agropensiunea Dealu Neamțului este potrivită și familiilor cu copii. Găsiți acum zăpada perfectă pentru săniuș și ridicat cetăți de zăpadă, iar dacă vreți să le faceți o surpriză puteți să-i duceți la ferma din vecinătate, unde pot admira văcuțele, caii sau poneii. De la fermă puteți cumpăra lapte proaspăt, astfel încât vacanța să aibă și gustul copilăriei de altădată, de la țară.

Jacuzzi-ul cu apă încălzită este pregătit oricând să primească oaspeți și, așa cum vă spuneam la început, merită să trăiți ori de câte ori aveți ocazia experiența inedită a unei băi fierbinți, înconjurați de zăpadă, într-un peisaj de basm ca cel pe care-l oferă oricând Munții Rodnei.

Iar dacă vă place relaxarea în sauna uscată, o aveți imediat lângă jacuzzi, iar acum, în zăpadă, puteți testa expunerea alternativă la cald și rece despre care se zice că întărește și stimulează sistemul imunitar.

Rezervări la Pensiunea Dealu Neamțului Rodna puteți face sunând la numărul de telefon  0743.572.371. Mai multe fotografii și imagini video găsiți pe pagina lor de Facebook – Agropensiunea Dealu Neamțului. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: