13.4 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Consiliul Județean BN: O premieră, în România, care va schimba radical fața unor localități

O premieră în ceea ce privește transportul din România a fost înregistrată astăzi, în Bistrița-Năsăud. „Va schimba radical fața unor localități”, a anunțat Emil Radu Moldovan, președintele CJ BN.

Deschidem un nou tronson de drum bun: cel care leagă Cociu, de Mocod și de Zagra (DJ172). Sunt 24 de km care schimbă radical „fața” localităților pe unde trece. Este un exemplu de bună practică prin calitatea lucrărilor, dar și prin faptul că pe 1,8 km s-a turnat un strat de uzură din mixtură asfaltică inovativă”, a subliniat Radu Moldovan, președintele CJ BN.

Este vorba despre o premieră în România. Aici s-a turnat un strat inovativ de drum, pe  un tronson de 1,8 km. Este vorba despre un strat de uzură din mixtură asfaltică BA16rul45/80-65.

Drumul inaugurat astăzi are o durată de viață cu 50% mai mare, în comparație cu unul convențional. Acesta are și costuri de întreținere cu 30% mai mici și rezistență la trafic greu.

Totodată, se bucură de caracteristici îmbunătățite – atât la temperaturi scăzute, cât și la temperaturi ridicate. Distanța de frânare pentru automobile este mai scurtă cu 5-10%.

Mulțumim, domnului Marcel Ioan Boloș, directorul general ADR Nord-Vest, pentru sprijinul oferit echipei de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în atragerea de fonduri europene, inclusiv pentru acest tronson de drum.

Continuăm să facem lucruri bune, proiecte utile și inovative, care să dezvolte comunitățile și să demonstreze că orice este posibil și la noi acasă, dacă există implicare, muncă și drag de oameni”, a mai precizat Radu Moldovan.

Drumul Județean Cociu – Mocod – Zagra (DJ172) s-a realizat prin atragerea de fonduri europene.

Are o garanție de 72 de luni, iar lucrările au vizat și amenajare drumuri laterale existente (2.1 km). De asemenea, investiția a presupus amenajare drumuri laterale noi (4.3 km), 25 de podețe laterale, 29 podețe tubulare transversale și un podeț prefabricat. S-au executat aici lucrări de consolidare, zid de sprijin din beton, șanțuri și rigole. S-a actualizat semnalizarea rutieră, realizându-se un parapet de siguranță pe 3 km, indicatoare rutiere, borne, stâlpișori de ghidare și marcaje noi. 

Alte detalii referitoare la investiție: 

  • Constructor: asocierea dintre SC FRASINUL SRL; HYDROSTROY AD și SOMEȘ-TOP-GRUP SRL.
  • Valoarea totală a lucrărilor: 80.682.897 lei (16.303.856 euro)
  • Durata de execuție: 16 luni (2 luni proiectare, 2 luni etapa administrativă și 12 luni execuția lucrărilor)
  • Sursa de finanțare: Fonduri Europene prin Programul Operațional 2014-2020

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!