24.7 C
Bistrița
marți, iulie 14, 2026

Copiii din Bistrița, consultați printr-un chestionar dacă le plac gustările primite la școală. Nemulțumirile din mediul online nu au ajuns la ISJ

În urma articolului publicat ieri, în Bistrițeanul.ro, referitor la biscuiții prea negri primiți de un elev în cadrul programului „Laptele și cornul” – prof. Mircea Cristian Nicula, șeful Inspectoratului Școlar BN, a discutat azi problema cu directorii școlilor din județ.

O mămică sin Bistrița s-a plâns ieri de calitatea biscuiților pe care copiii îi primesc în cadrul programului „Lapte și Corn”.

FII REPORTER: „Sunt dezgustată de bătaia de joc pe care copiii noștri ar trebui să o consume la școală”

Nu am avut până acum sesizări referitoare la calitate pachetului de mâncare. E bine că am aflat, pentru că astfel vom putea îmbunătăți situația.

În ședința cu directorii de astăzi, am discutat și această problemă. I-am rugat să fie mai atenți atunci când primesc pachețelele cu mâncare.

Am luat legătura și cu furnizorii produselor, cu cei de la Pombis și cu furnizorul de lapte și biscuiți. Și ei m-au asigurat că vor urmări cu mai multă atenție calitatea produselor.

De săptămâna viitoare, în școlile din Bistrița-Năsăud va circula și un formular care putea fi completat de fiecare școală. Aici se vor putea semnala neregulile referitoare la produsele oferite copiilor”, a explicat prof. Cristian Mircea Nicula pentru Bistrițeanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Corn tare și sfaramicios, biscuiți oribili! Copiii nu mănâncă asa ceva! Cred ca aceste produse ajung, în cel mai fericit caz, la găini sau porci, sau la gunoi. Bani aruncați! Furnizorii își bat joc de copii și de banii publici. Chiar nimeni nu verifica? Oare cei din CJ, ISJ, directori de scoli nu au copii și nu vad? RUȘINE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.