21 C
Bistrița
luni, iulie 7, 2025

Ministrul Bogdan Ivan: Proiecte de miliard de euro, propuse partenerilor din Qatar!

Ministrul Bogdan Ivan a făcut parte din delegația României aflată într-o vizită oficială la Doha, Qatar. „Am avut întâlniri cu premierul Qatar-ului, ES Șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, cu Șeicul Faisal bin Qassim al-Thani, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Statul și cu conducerea Fondului Suveran de Investiții al Qatar-ului.

În discuțiile cu omologul meu, ES Șeicul Mohammed bin Ali bin Mohammed Al Mannai, Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, am prezentat proiectele de transformare digitală care vor face din România cel mai important hub de noi tehnologii emergente din Europa Centrală și de Est.

Am prezentat 15 proiecte cheie în valoare de peste 1 miliard de euro, care aduc în administrație și economie tehnologiile emergente și cele mai noi rezultate ale cercetării de vârf.

Pentru ca ele să devină realitate, am stabilit cu Excelența Sa că vom semna un Memorandum de Înțelegere care va conține prevederi foarte clare de colaborare.

Prin consolidarea relațiilor parteneriale, deschidem calea unui dialog direct și deschis cu potențialii investitori interesați de oportunitățile pe care România le oferă.

Valoarea cercetătorilor români și excelența experților noștri din IT&C este recunoscută la nivel mondial, acestea fiind factorul determinant în succesul viitoarelor proiecte comune”, a transmis ministrul Bogdan Ivan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.