14.5 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

De azi într-o lună se deschide biroul de consiliere a bistrițenilor ce se-ntorc defintiv acasă

Primarul Ioan Turc anunța la finele anului trecut că va ajuta bistrițenii ce se întorc definitiv acasă. Într-o lună de zile se va deschide biroul de consiliere, special înființat pentru ei. CE vor găsi bistrițenii acolo:

După ce a reușit să convingă o familie de bistrițeni să nu se reîntoarcă în Spania, din cauza problemelor de neadaptare la școală a unuia dintre copii, primarul Bistriței a venit cu o idee.

În cadrul Primăriei Bistrița s-a decis deschiderea unui birou special de consultanță pentru cei reîntorși acasă.

Primăria le oferă „consultanță” bistrițenilor care se întorc din străinătate. Unde va funcționa noul centru:

Deși s-a anunțat că va fi deschis încă din prima parte a anului, doar acum s-au finalizat demersurile.

Vom constitui în cadrul Primăriei Bistrița un birou de consiliere, sprijin pentru bistrițenii care vin acasă. Suntem în faza semnării unor parteneriate cu instituții precum ISJ, AJOFM, ITM, AJPIS, CJAS, etc. Astfel, bistrițenii care se întorc definitiv acasă, vor găsi aici tot ceea ce au nevoie pentru a se reintegra în oraș. Aici vor primi informații importante și sprijin instituțional în problemele care apar. 

Salut faptul că sunt bistrițeni care s-au întors definitiv acasă și pe ei care vor să revină acasă. 

Astfel, de la 1 iulie, în cadrul primăriei se va găsi acest birou unde cei interesați vor afla tot ceea ce au nevoie!”, a declarat Ioan Turc în cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL BN.

Mențiunea a venit în contextul în care PNL a luat decizii de realizare a unor birouri speciale pentru consilierea românilor din diaspora.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Explicati-le ca plecand in UE… in locul lor, au fost acceptati muncitori dinafara UE, care au ocupat toate locurile de munca ” disponibile ” si ca acuma n-audecat… sa stea ” someri ” si cu mana-ntinsa la ” ajutoare sociale „… ptr ca pe acesti muncitori nu-i putem ” azvarli afara „… asa doar ptr ca s-au inapoiat ” bastinasii ” … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.