„Poate că erudiția ta nu este atât de mare încât să-i uimească pe unii și pe alții. Dar dacă ai reușit să nu cazi pradă nemulțumirilor și necazurilor de zi cu zi, iar inima ta nu s-a lăsat târâtă în toate direcțiile de întâmplările vieții, atunci ai putea să pășești liniștit pe tărâmul sfinților…
Majoritatea oamenilor știu să citească cărțile scrise. Dar nu știu să le citească pe cele nescrise. Nu puțini sunt cei care știu să cânte la o harpă cu corzi. Dar oare cine știe să cânte la o harpă fără corzi…? Dacă te uiți la lucruri superficial și le citești cu ochiul, în loc să le citești cu minte – cum ai putea oare să apreciezi o carte sau sunetul unei harpe?”
*****
Fragmentele de mai sus fac parte din volumul Arcașul fără arc. Cuprinde poveşti, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea – alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu. Unele aparțin unor cărți vechi de peste 2.500 de ani, care au reușit să dăinuie până în ziua de azi.
„Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. (…)
Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată… Toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora”, a mărturisit Ștefan Liiceanu.
*****
„Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.
― Arc? Ce arc? a răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc și de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată.
Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan.
Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc.
Numai că nu avea nici arc și nici săgeată.
Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, și, deodată, a slobozit săgeata, și ea nevăzută.
Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi și a căzut ca o piatră din cer.
Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârșită a trasului cu arcul.
(Arcașul fără arc)
Ștefan Liiceanu a trăit în Japonia aproape 20 de ani. Pe lângă studiile de limbă japoneză și de economie, a absolvit la University of Tokyo un master, cu specializare în budism și istorie culturală niponă.
E în continuare îndrăgostit de Japonia, de literatura ei, de pictogramele kanji (cu care îi place să transcrie texte vechi). Dar și de ceramica Kutani, pisicile Maneki, păpușile Kokeshi sau chimonourile de mătase. Așa că, din dorinţa de a aduce în România câte ceva din produsele uneia dintre cele mai rafinate civilizaţii, a iniţiat în cadrul Grupului Humanitas proiectul magazinelor Takumi (www.takumi.ro).
DE CITIT: Bistrița – în fotografii de colecție și pagini inedite de istorie locală
DE CITIT: Faza cu fotbalul… Frumusețe, huliganism, dramă, umor, ipocrizie, seducție…
Foto Ștefan Liiceanu @ Pressone.ro
