4.9 C
Bistrița
miercuri, martie 11, 2026

De mâine se-nchide strada Năsăudului! Andrei Mureșanu, deschisă circulației!

Lucrările la axa Gării – Năsăudului continuă. Mâine se va închide strada Năsăudului, iar strada Andrei Mureșanu se deschide circulației.

Strada Andrei Mureșanu s-a închis la începutul lunii Mai. Inițial municipalitatea anunța că lucrările vor dura până la final de iunie.

Se închide Strada Andrei Mureșanu. Alt tronson, acum închis, se deschide circulației

Astăzi, municipalitatea a anunțat redeschiderea, de mâine, a străzii Andrei Mureșanu, pentru circulația rutieră. Asta deoarece se va închide strada Năsăudului. Intersecția Andrei Mureșanu – Năsăudului va fi deschisă circulației, astfel că se va putea merge spre strada Sucevei.

Municipiul Bistrița are în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții „Reconfigurarea axei de transport public str. Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, municipiul Bistrița”  fapt pentru care aducem la cunoștință cetățenilor:

  • închiderea circulației pe strada Năsăudului, pe zona cuprinsă între intersecția cu str. Andrei Mureșanu (care va rămâne deschisă circulației) până la intersecția cu str. Calea Moldovei (care va rămâne deschisă circulației)
  • durata de execuție a lucrărilor este de 2 luni, începând cu data de 30.05.2023 până în 31.07.2023.

În acest sens, rugăm ca toți participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la devierea circulației” este anunțul făcut de Primăria Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: