16.8 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

Distracția de Paște era să se transforme într-o tragedie pentru două tinere, după ce au fost agresate și sechestrate într-o mașină

Două tinere de 20 și 21 de ani din Bistrița au trăit spaima vieții lor chiar în ziua de Paște, după ce s-au aventurat cu doi bărbați din Căianu Mic. În urma unei altercații, unul dintre bărbați a agresat-o pe una dintre tinere și a refuzat să le mai lase să coboare din mașina în care se aflau. Salvarea a venit de la o polițistă aflată în timpul liber.

Totul s-a petrecut ieri dimineața, în jurul orei 04:00, când doi bărbați de 25 și 21 de ani din Căianu Mic și Dobricel ar fi plecat cu mașina cu două tinere de 20 și 21 de ani din Bistrița.

Cei patru s-au întâlnit la un local din Chiuza și au plecat cu mașina spre Căianu Mic. La 06:00 dimineața, cei patru au ajuns în Spermezeu, iar în urma unor neînțelegeri șoferul de 25 de ani ar fi agresat-o fizic pe una dintre fete. Văzând că totul degenerează, fetele au cerut să fie lăsate să plece, însă cei doi au refuzat.

Astfel, au continuat drumul spre localitatea Șendroaia, unde au fost observați de un alt tânăr, care și-a dat seama că ceva nu e okey și a alertat Poliția, prin intermediul unei polițiste aflate în timpul liber, care locuia în apropiere.

„Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au declanșat imediat verificările, iar în scurt timp, autoturismul cu care se deplasau cei doi a fost depistat în localitatea Dobric, pe Drumul Județean 171. Aceștia nu au oprit la semnalele polițiștilor și au continuat deplasarea până în localitatea Hășmașu-Ciceului, unde au fost identificați și legitimați”, precizează IPJ BN, într-un comunicat de presă.

Șoferul – Beat, drogat și fără permis!

Aparatul etilotest a arătat că cei doi au consumat  și alcool, unul având 0,68 mg/l în aerul expirat, iar celălalt 1,09 mg/l în aerul expirat. Aparatul DrugTest a arătat că cei doi au consumat și droguri, fiind recoltate probe biologice pentru a se stabili despre ce substanță este vorba.

Surprizele nu se opresc aici: tânărul de 25 de ani care se afla la volan nu avea nici permis de conducere. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Cei doi sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, lipsire de libertate, tentativă de viol, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Foto: Arhivă

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!