11.8 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

Doi iepuri dintr-un foc! O mână de consilieri locali cer referendum local, în același timp cu cel național

Șapte consilieri vor ca la Referendumul din 6 și 7 octombrie, bistrițenii să aibă două buletine de vot. Unul va fi cu întrebarea despre modificarea articolului din Constituție. Celălalt, cu trei întrebări privind acordul sau dezacordul pentru trei proiecte locale.

În 6 și 7 octombrie va avea loc Referendumul privind modificarea articolului din Constituția României, ce definește căsătoria ca fiind „unirea liber consimțită între soți”.

Șapte consilieri locali au hotărât să împuște doi iepuri dintr-un foc. Și anume, să organizeze și un referendum local, tot în aceleași zile. Motivația? Să nu se mai cheltuie atâția bani cu organizarea unui alt referendum.

Astfel, având în vedere „urgenţa determinată de necesitatea consultării populaţiei în legătură cu proiecte de impact major asupra locuitorilor şi  municipiului Bistriţa și necesitatea reducerii cheltuielilor privind organizarea unui referendum local având în vedere organizarea referendumului naţional din data de 6 şi 7 octombrie 2018”, cei șapte consilieri vor să supună la vot, vineri, aprobarea organizării referendumului local.

Mai exact, pe lângă buletinul de vot cu întrebarea despre modificarea constituției, bistrițenii vor mai primi încă un buletin de vot.

Ce va fi pe al doilea buletin de vot?

Cetăţenii municipiului Bistriţa se vor pronunța la fel, prin „DA” sau „NU” la următoarele întrebări:

1.Sunteți de acord cu reducerea suprafeței spațiilor verzi și a numărului de arbori din Piața Centrală, conform documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Modernizare Piața Centrală”?”

2.Sunteți de acord cu amplasarea unei pasarele metalice suspendate (pasaj pietonal) peste Bulevardul Independenței, la intersecția cu str. Panait Cerna, conform Studiului de fezabilitate aprobat prin HCL 71/2017?

3.Sunteți de acord cu realizarea proiectului „Centru intermodal de transport public” în municipiul Bistrița (str. Gării – str. Tărpiului, peste calea ferată)?

Despre punctul 1 de pe buletin, Bistrițeanul.ro a scris numeroase articole și le găsiți AICI.

Cum va arăta pasarela metalică, puteți afla în materialul scris AICI.

Iar AICI puteți citi despre punctul 3.

Grupul de consilieri locali PER-PNL care formează o treime din numărul de consilieri din Consiliul Local al Municipiului Bistrița și care au inițiat proiectul de hotărâre sunt: Archiudean Mircea (PER), Gaga Seica Marioara (PNL), Hangan Sorin (PNL), Mârza Teodor Ioan (PER), Moisil Filip (PNL), Morar Olivia Diana (PNL) și Peteleu Ioan (PNL).

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.