9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Duminică, ultima slujbă fără certificat verde? Dacă deputații îl votează, acesta va fi impus și preoților sau pastorilor

Dacă deputații vor vota obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, acesta le va fi impus și celor din Biserici. Astfel, atât preoții sau pastorii, cât și ceilalți angajați vor fi nevoiți să dețină certificatul verde.

La începutul săptămânii viitoare, Camera Deputaților, for decizinal, va vota legea privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.

Dacă acest proiect va fi aprobat, atunci se va aplica inclusiv angajaților din cadrul bisericilor.

Asta deoarece personalul cultelor are calitatea de angajat, iar legea li se va aplică și lor. Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept a transmis tuturor cultelor religioase o informare în care arată că obligativitatea certificatului verde li se va aplica. Astfel, toți preoții, pastorii, conducătorii cultelor și restul angajaților vor fi obligați să se vaccineze, să facă dovada trecerii recente prin boală sau să se testeze periodic”, scrie știripesurse.ro.

În scrisoarea trimisă au fost expuse literele de lege care arată clar că și în cadrul cultelor există personal salariat.

În scrisoare sunt menționate articole din Legea nr. 489/28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor:

„Articolul 17

(1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, de către asociațiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanții de durabilitate, stabilitate şi interes public.”

„Articolul 23

(1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(2) Personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.”

„Articolul 24

(1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuşi prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.

(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat.”

„Articolul 26

(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii.

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.

(3) Existenta organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții şi infracțiuni în sistemul jurisdicțional.”

La finalul lunii octombrie, senatorii au votat împotriva introducerii certificatului verde la locul de muncă.

Totuși, for decizional este Camera Deputaților. Dacă primește vot favorabil, atunci va ajunge pe masa președintelui pentru promulgare.

Pe acest subiect mai puteți reciti:

GRAV: Cadrele medicale nevaccinate ar putea fi suspendate din funcție 30 de zile

Sute de angajați ai spitalelor din județ ar putea fi suspendați pentru că nu sunt vaccinați

Guvernanții pregătesc: Certificat verde OBLIGATORIU pentru angajații de la stat și privat! ISU și IPJ, printre instituțiile vizate

Senatorul Ioan Deneș (PSD BN): Am votat împotriva obligativității certificatului verde

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.