21 C
Bistrița
luni, iulie 7, 2025

EXCELENȚA există și la țară: Directoarea școlii din Șieu, finalistă la „Directorii anului 2022”

Asociația pentru Valori în Educație a organizat competiția „Premiile pentru Directorii Anului 2022”. Printre cei 19 finaliști se numără și profesoara Simona Germa, directoarea Școlii Gimnaziale din Șieu.

Elevii care învață la Școala Gimnazială din Șieu se pot mândri cu conducerea școlii. Profesoara Simona Monica German se află printre finaliștii unei competiții de excelență.

Mai exact, Asociația pentru Valori în Educație a organizat competiția „Premiile pentru Directorii Anului 2022”. Conform informațiilor publicate pe pagina de Facebook a asociației, în competiție s-au înscris 210 candidați. În finală au rămas doar 19, iar dintre aceștia, patru vor fi premiați, la categoriile:

  • Inovare
  • Antreprenoriat
  • Egalitate de șanse
  • Directorul anului 2022
Finalistii-Premiile-pentru-DIrectorii-Anului

Premiile pentru Directorii Anului chiar pot face o diferență pentru școala și comunitatea directorului câștigător, înscrierea nu implică niciun cost, iar formularul salvează progresul, deci aplicația se poate completa în etape cu ușurință.

În plus, directorii primesc 3.500 de euro pentru proiectele din școala lor și au locul asigurat în Academia de Leadership și Management Școlar”, informează cei de la AVE România.

Ieri, comisia a decis care sunt cei patru directori care vor fi premiați. Numele lor va fi făcut public abia în 23 noiembrie, la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022, la Ateneul Român.

Simona Monica German a obținut nota 10 la interviul pentru directori, anul trecut:

Directori și directori adjuncți de 10, în școlile din BN. S-a încheiat proba de interviuri a concursului

Școala Gimnazială Șieu se numără printre școlile pilot privind catalogul electronic:

18 școli din județ vor avea catalog digital prin programul Ministerului Educației

De asemenea, tot Școala Gimnazială din Șieu se numără printre școlile care luptă cu abandonul școlar, finanțată cu bani din PNRR.

17 școli din Bistrița-Năsăud primesc zeci de mii de euro de la Ministerul Educației, pentru a preveni abandonul școlar

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.