27.4 C
Bistrița
joi, iulie 16, 2026

BISTRIȚA: Expoziție Dinu Săvescu, la Galeria ROD. „Căderi – Scara lui Ioan. Un alt fel de a privi lumea”

O nouă expoziție de excepție va fi vernisată la Galeria de artă Contemporană ROD. Sub titulatura „Căderi – Scara lui Ioan”, pictorul Dinu Săvescu ne dezvăluie „căderile în diferite forme, cu care mă identific. Le-am văzut reprezentate la Râșca (în Judecata de Apoi)”…

În 22 aprilie 2026, începând cu ora 18:00, publicul bistrițean este invitat să descopere universul plastic al artistului Dinu Săvescu. Pictorul și-a reunit cele mai recente creații în expoziția intitulată Căderi – Scara lui Ioan.

Expoziția reprezintă un reper major în programul anual al Galeriei ROD. Ea validează angajamentul instituției de a promova arta contemporană românească cu o puternică încărcătură simbolică și identitară.

Dinu Săvescu – „Un alt fel de a privi lumea”

Cunosc tehnica picturii în adâncimea ei, pentru că am lucrat în domeniul conservării operelor de artă. Folosesc aceste cunoștințe pentru a exprima (cu ajutorul materialelor diverse, folosite în tot potențialul lor expresiv), într-un mod foarte direct, cât mai frust și primitiv, ce am înțeles din vizualul românesc depozitat de-a lungul istoriei. Mai ales în picturile din biserici, pe scoarțele populare din sec. XVIII–XIX… Și mă interesează numai acele lucruri pe care le consider relevante și azi.

Motivația mea de a picta este un comentariu de bucurie la acele câteva izbânzi vizuale ale românilor pe care eu pretind că le înțeleg bine.

Și mai spuneam că, practic, în expresia picturii recurg la mijloacele fizice ale picturii, extinse către limite.

Dar subiectul picturilor mele din ultima vreme sunt «căderi» în diferite forme, cu care mă identific. Le-am văzut reprezentate la Râșca (în Judecata de Apoi).

Că aceste căderi sunt expresia stărilor cu care mă identific sau că aceste căderi fac referire și la frumusețea pierdută a vechiului limbaj al vizualului românesc este o alegere a privitorului.

De asemenea, trebuie spus că am făcut constatarea culturală că Ṭuculescu folosește tehnica suprapunerii în pastă ca pe un mijloc de expresie prin care face cunoscută existența «lumii în straturi», cu care m-am identificat și pe care am cultivat-o încercând forme de expresie noi. Dar de plecat am plecat de la Ṭuculescu”, mărturisea prictorul Dinu Săvescu.

Curatorul Constantin Țînteanu identifica patru piloni ai creației lui Dinu Săvescu.

Ion Ṭuculescu, covoarele oltenești, pictura murală a bisericilor din Bucovina, Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu. Sunt cei patru piloni ai creației pictorului Dinu Săvescu.

Primii trei ca sursă directă de inspirație. Ultimul – ca sprijin mental și exercițiu de admirație față de un artist pe care îl consideră complet și de la care crede că nu se mai poate pune sau scoate nimic.

Lucrările sale, încărcate de semne, simboluri și motive repetitive, trimit, direct sau aluziv, la ornamentica populară. La ritmurile ancestrale ale țesăturilor tradiționale și la iconografia picturii religioase.

Privitorul descoperă treptat că aceste elemente nu sunt simple expresii decorative, ci fragmente dintr-un limbaj vizual profund interiorizat. Săvescu nu reproduce trecutul. Ci îl descompune și îl reasamblează într-o formă personală, uneori aproape arhaică, alteori surprinzător de contemporană.

Personajele sau formele centrale apar ca niște totemuri, înconjurate de o țesătură de însemne care sugerează amintire, mit și timp stratificat. Astfel, pictura sa funcționează ca o punte de legătură între trecut și prezent, între gestul spontan și limbajul vizual care continuă să modeleze spațiul artistic românesc.”

Vernisajul expoziției are loc miercuri, 22 aprilie, de la ora 18.00, la Galeria de artă Contemporană ROD care funcționează la Centrul Județean pentru Cultură BN din Str. Gen. Grigore Bălan, Nr. 11, Bistrița.

  • Curator: Constantin Țînteanu
  • Prezintă istoricul de artă: Vasile Duda
  • Alexandru Pugna: Manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
  • Coordonator proiect: Eugen Alupopanu

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.