18.9 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

Fără alegeri anticipate în Șanț! Actele semnate de Szabo, nule! CE se întâmplă în continuare:

Primarul comunei Șanț a fost declarat incompatibil de ANI. Decizia finală a fost dată la începutul lunii decembrie. Actele semnate de Ioan Szabo, de atunci încoace sunt nule. Totuși, se va merge pe o cale de mijloc”, fără alegeri anticipate:

În 2017, Agenția Națională de Integritate l-a găsit pe primarul comunei Șanț, Ioan Szabo, în incompatibilitate. Mai exact, acesta a deținut, din 2012 până în iulie 2014 și o funcție în consiliul administrativ al școlii din comună.

Edilul a atacat decizia ANI, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a dat răspunsul final: VINOVAT.

DEFINITIV: Și-a pierdut fotoliul de primar dintr-o…banalitate!

Decizia ÎCCJ a fost dată în 11 decembrie 2019, ceea ce duce la o situație mai delicată.

„Decizia fiind dată în 11 decembrie, în mod normal, mandatul primarului Ioan Szabo a încetat în 11 decembrie 2019. Astfel, orice act pe care acesta l-a semnat are nulitate absolută. Viceprimarul este cel ce va semna, acum, actele – în numele primarului- până venim cu o poziție oficială”, a explicat prefectul Stelian Dolha.

Reprezentanții Prefecturii au solicitat secretariatului comunei Şanț emitereaa unei decizii de încetare a mandatului primarului. Totodată, au solicitat la ANI un înscris oficial, cu decizia.

„După ce toate acestea vor fi finalizate, nu știm exact când, vom face o notificare oficială că mandatul primarului Ioan Szabo a încetat și atribuțiile sale vor fi preluate, oficial, de viceprimar. Deoarece e mai puțin de un an până la alegerile locale, nu se impune organizarea de alegeri anticipate. Ci viceprimarul va prelua atribuțiunile”, a explicat Carmen Toderaș, șeful departamentului juridic din cadrul prefecturii.

Sancțiunea impusă de ANI fostului primar Ioan Szabo este una administrativă. Acesta nu este nevoit să înapoieze remunerația din timpul când a fost în consiliul de administrație.

„În ceea ce privește posibila candidatură la fotoliul de primar, lucrul acesta depinde de ce scrie în referatul ANI. Și totodată, e o problemă a Biroului Electoral Județean. Se va vedea la momentul respectiv dacă mai are voie să candideze sau nu”, au explicat reprezentanții prefecturii.

Ioan Szabo a fost primar al comunei Șanț începând cu anul 2012.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: