17.9 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

Fără rost! Amenzile primite nu-i împiedică să consume aurolac

Problema aurolacilor e veche în oraș! Un avocat chiar a venit cu ideea sancționării consumatorilor de aurolac. Totuși, rapoartele arată că deși polițiștii îi amendează, aceștia nu se opresc. Și, conform organelor competente, nici nu plătesc amenzile.

Consumul de aurolac pare să prindă tot mai mult teren la Bistrița.

Mămicile au fost primele care au semnalizat această problemă, fiind terorizate de mulțimea aurolacilor. În unele zone ale municipiului, aceștia fac ravagii, așa cum am scris AICI.

Dureros este faptul că și minorii se alătură acestui trend. Și în plus, aurolacii nu se mai ascund, ci sfidează pe oricine, inhalând din pungi, ziua în amiaza mare.

Conform declarațiilor polițiștilor, prenandezul nu e interzis prin lege, deci nu au ce le face aurolacilor. Vorbesc cu ei, încearcă să îi convingă să părăsească locul public etc. Uneori îi mai și sancționează, dar tot degeaba, pentru că aceștia nu-și plătesc amenzile.

Avocata Diana Morar a venit cu soluția unui proiect care să definească din punct de vedere contravențional consumul public de astfel de substanțe în municipiul Bistrita.

Totuși, consumatorii de aurolac nu par să se sperie de amenzi. Ci continuă să consume, în ciuda sancțiunilor.

A fost aplicată o nouă sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 200 lei, numitului C.  F.-M. (domiciliat în localitatea Chintelnic), pentru săvârşirea în public de fapte de natură să provoace indignarea cetăţenilor, respectiv inhala în mod repetat o substanţă gălbuie (posibil halucinogenă), dintr-o pungă de plastic transparentă. Incidentul a fost constatat în data de 01.10.2018, în jurul orelor 11:00 pe str. Andrei Mureşanu, în faţa unui imobil. A fost condus la sediu pentru identificare, unde în urma verificărilor întreprinse s-a constatat că anterior persoana în cauză a mai fost sancţionată contravenţional pentru fapte similare”, se arată în comunicatul Poliției Locale.

În ziua următoare, H. M.-I. a fost și el amendat cu 200 de lei, pentru consumul de aurolac în fața unui magazin de pe Împăratul Traian.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ!

Caravana Škoda 2025 vine cu premii spectaculoase! Două zile de test drive-uri cu cele mai îndrăgite modele Škoda, noutăți din lumea auto și o TOMBOLĂ cu premii WOW îi așteaptă pe bistrițeni la Caravana Škoda 2025.

Iubești fructele de mare?! Musai să ajungi la ALMARS, restaurantul unde gătește chef Ștefan Șimon – bucătar școlit în restaurante cu stele Michelin

Fostul Restaurant Lacto-Vegetarian de pe strada C.R. Vivu din Bistrița, un loc care și-a câștigat reputația...

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos: