29 C
Bistrița
miercuri, iunie 24, 2026

FOTO: Accident mortal la Uriu!

O mașină cu patru persoane a părăsit carosabilul și s-a înfipt într-o casă, în Uriu. Din păcate, una dintre victime a murit pe loc.

Un accident rutier a avut loc în această dimineață în localitatea Uriu.

O mașină a părăsit partea carosabilă și s-a înfipt în peretele unui imobil.

Au fost trimise două echipaje SAJ și un EPA, descarcerarea și poliția.

Din păcate, o persoană a decedat pe loc.

„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una încarcerată cu leziuni incompatibile cu viața, trei conștiente și cooperante care sunt evaluate la fața locului de către echipajele medicale”, transmit reprezentanții ISU BN.

Două persoane au fost transportate la Spitalul Municipal Dej.

UPDATE:

„Conform primelor verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Suceava, un tânăr de 27 de ani din același județ, cel mai probabil pe fondul oboselii, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un imobil. În urma accidentului, din păcate, o femeie, pasageră în autoturism și-a pierdut viața. Șoferul și alți doi pasageri au fost răniți și transportați la spital. Polițiștii sunt la fața locului, dirijează circulația la nevoie și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul. Rezultatul testării cu aparatul etilotest – negativ”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Pasagera care a decedat avea 53 de ani. În autoturism se mai aflau alți doi tineri, de 27 și 17 ani, și o femeie de 70 de ani. Toate persoanele sunt din județul Suceava.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...