22.9 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

FOTO: Avalanșă, în Munții Rodnei, surprinsă în câteva fotografii spectaculoase

Dacă la Bistrița primăvara își face timid simțită prezența, în Munții Rodnei, pasionații de drumeții au toate șansele să surprindă în spectaculoase fotografii – câte o avalanșă. Mai ales în zona La Cărți

Câteva fotografii spectaculoase, înfățișând o avalanșă în Munții Rodnei, au fost publicate ieri de coordonatorul Cercului de agrobiologie din Sângeorz-Băi, Toader Dorel Bazga. 

Pasionații de plante, animale și biologie aplicată din orașul-stațiune ne-au surprins din nou cu o poveste impresionantă despre o avalanșă imortalizată zilele trecute, în Munții Rodnei. 

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din munte. Urmele unei haite nedestrămate de lupi însoțeau pe o porțiune bună drumul forestier. Erau proaspete, dar nu ne-am orientat după ele.

Aveam șanse minimale să-i prindem din urmă, chiar și cu teleobiectivul.

Urcând mai apoi pe poteca ce mergea paralel cu un pârâu, o priveliște grozavă ni s-a deschis în fața ochilor.

Pe o porțiune de câteva sute de metri și cu o înălțime de 3,5 – 4,5 m, o avalanșă bloca valea…”, povestește Toader Dorel Bazga.

Drumeții au escaladat-o cu atenție, pentru că mici crevase se deschideau amenințători printre bulgării înghețați. 

După ce a ieșit untul din noi, am pătruns în desișul molidișului, pe urmele unui cocoș de munte.

L-am ratat însă, luându-și zborul printre păienjenișul rămurelelor… Au rămas, drept dovadă urmele, un fulg și ceva excremente. 

A doua ratare a fost o capră neagră, observată ulterior, acasă, într-una din pozele postate aici (poate are cineva curiozitate și răbdare s-o afle).

Am avut totuși o întâlnire faină cu un șoim călător, specie rară în România…” 

Din aceeași poveste aflăm că în zonă grosimea stratului de zăpadă este, în medie, de 80 centimetri. Cei care s-au gândit cumva să facă circuitul prin zona La Cărți ar fi bine să țină seama de acest avertismen: traseul este compromis de avalanșe.

Foto @ Toader Dorel Bazga

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: