Acum doi ani, exact pe 13 iunie 2022, în apropiere de Sălcuța vedea lumina zilei unul dintre cele mai mari tezaure descoperit în Bistrița-Năsăud: aproape 600 de monede de argint de foarte bună calitate, datând din secolul I înainte de Hristos. Monedele – dar și tulburătoarea lor poveste au fost dezvăluite vineri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

„Este o mare bucurie pentru Muzeul din Bistrița să expună acest tezaur. Se sărbătoresc în această perioadă Zilele Europene ale Arheologiei. Deci este o dublă aniversare”, a precizat cercetător dr. George Marinescu pentru Bistrițeanul.ro.

Tezaurul a fost documentat și prezentat într-un volum scris în engleză de George Marinescu și Cristian Găzdac. Autorii au preferat o limbă de circulație internațională, ținând cont de caracteristicile monedelor – de un interes ce depășește sfera României.

Cum a început totul…

Tezaurul a fost descoperit în 13 iunie 2022, pe raza satului Sălcuța (comuna Sânmihaiu de Câmpie). Descoperirea li se datorează lui Attila Lakatos și Oltean Chitu – după o ieșire cu detectoarele de metale.

Cei doi detectoriși au respectat procedurile legislației în vigoare. Tezaurul a ajuns inițial la primăria din localitate, apoi la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu. Ulterior a ajuns la Muzeul Județean unde a fost expertizat și cercetat arheologic. Ultimul episod al demersului – documentarea acestuia și expunerea lui – a avut loc vineri, la Muzeul Județean.

Este un tezaur foarte important mai ales pentru Bistrița-Năsăud, având în vedere numărul impresionant de monede și caracteristicile lui.

Sunt 588 de monede grecești din argint și o monedă de bronz romană alături de un obiect de podoabă – o fibulă. Tezaurul cântărește 1,613 kilograme. 

De ce ar fi blestemat acest tezaur ?

Se știe că toate tezaurele descoperite au în spate un element tragic: ele sunt, practic, comori ale unor proprietari care le-au ascuns și – din diverse motive – nu au mai reușit să le recupereze.

Nu au revenit să-și dezgroape comoara și s-o folosească în vreun fel. De unde și presupunerea că au avut parte de un destin nefericit și de evenimente dramatice care i-au îndepărat pe proprietari de zona în care au ascuns tezaurul – a explicat cercetător dr. George G. Marinescu. 

„Titlul cărții – Blestemul tezaurului de la Sălcuța – este legat de un element unic.

Este pentru prima oară când avem o situație aproape incredibilă din punct de vedere arheologic. Avem 588 de drahme grecești din argint de foarte bună calitate. Monedele aparțin orașului Dyrrhachium, iar una singură aparține Apolloniei – orașe de pe coasta Mării Adriatice (Albania de astăzi) care au ajuns în Dacia. Sunt monede specifice secolului I înainte de Hristos.

Împreună cu drahmele grecești, în același tezaur, au fost descoperite o monedă romană din bronz aparținând lui Filip Arabul și o fibulă din cositor, tot romană.

Fotografiile din momentul descoperirii ne confirmă că au fost împreună.

Diferența dintre monedele grecești și obiectele romane este aproximativ 300 de ani. Obiectele romane datează din secolul III după Hristos.

Cineva a îngropat această comoară pe care nu a mai reușit s-o recupereze. Tezaurul a fost descoperit după 300 de ani de un roman de condiție umilă. Nu era foarte bogat, dar și-a dat seama că a descoperit o mare comoară.

La această comoară a adăugat și el o monedă și o fibulă. Dar nu s-a putut bucura de acea comoară, a fost nevoit s-o îngroape, în așteptarea unor vremuri mai bune. Pe care, din nefericire pentru el, nu le-a mai apucat…”, a mai povestit dr. George G. Marinescu. 

Analiza monedelor grecești de la Sălcuța a dezvăluit că ele au fost îngropate în preajma anilor 50 – 40 înaintea erei noastre.

Moneda romană ne dezvăluie că cea de-a doua îngropare a tezaurului s-a petrecut în timpul împăratului Filip Arabul. Este o monedă de tip provincia Dacia care ne amintește de marea invazie a carpilor în Dacia…

„Există mai multe tezaure din acea perioadă descoperite de arheologi. A fost o perioadă traversată de mari turbulențe, agitație și insecuritate socială. Motiv pentru care oamenii de atunci și-au îngropat comorile, sperând că le vor recupera la un moment dat. „Cel mai probabil tezaurul a fost îngropat în preajma anului 247 sau imediat după. Toată zona a fost atunci afectată de războaiele carpice. După ce i-a învins pe carpi, împăratul Filip Arabul și-a luat titlul de Carpicus Maximus. Din păcate, cetățeanul roman care a îngropat monedele nu le-a mai putut recupera…”, a precizat dr. George Marinescu.

Fiecare monedă cântărește 3,2 – 3,5 grame. Iconografia este specifică și reprezintă o vacă alăptându-și vițelul. Pe revers apar un pătrat stelat cu însemnele monetare și numele orașului. „Pe lângă monedele originale din Dyrrhachium, există și câteva copii realizate în zona balcanică, foarte probabil și de daci.

Monedele din Dyrrhachium și Apollonia erau pe atunci cele mai importante monede care circulau în Dacia, alături de alte monede elene. Au fost un model de inspirație și pentru denarii romani republicani”, a precizat George Marinescu. 

Ccercetările arheologice la Sălcuța au continuat după această descoperire. Specialiștii sperau să găsească în zonă urmele unor așezări dacice sau romane. Până acum, nu s-a descoperit nimic altceva.

Tezaurul era îngropat pe o pășune. Se presupune că acum câteva secole, acolo ar fi existat o pădure – de unde și numele locului: Pădurea satului.

Și la Șieu Odorhei s-au descoperit monede din Dyrrhachium și Apollonia, dar și la Ocnița sau Herina. Faptul ilustrează că zona Bistriței era integrată în aria de circulație a monedelor grecești.

S-a presupus că tezaurul a fost îngropat într-un sac de pânză sau de piele. Dacă ar fi fost îngropat într-un vas de ceramică, ne-am fi ales și cu urme arheologice.

„Ineditul situației constă tocmai în această diferență de 300 de ani între monede. Ne-am pus întrebarea în ce măsură ar fi reală interpretarea noastră.

Dincolo de onestitatea descoperitorului – argumentul care ne-a confirmat ipoteza a fost spațiul mic al descoperirii. Acesta se afla într-o groapă relativ mică, de 50×80 centimetri, la o adâncime – la fel – relativ mică: 50-60 de centimetri. Ne-a ajutat foarte mult o fotografie realizată de Attila Lakatos, imediat după descoperire. În fotografie este vizibil și fragmentul de fibulă – broșa cu care romanii, inclusiv cei din mediul militar, își prindeau hainele. Are un luciu care probabil imita argintul, dar este din cupru cu strat de cositor deasupra. 

Acest fapt certifică faptul că obiectele romane au fost îngropate împreună cu drahmele grecești”, a mai precizat cercetător dr. George G. Marinescu.

Povestea tezaurului blestemat de la Sălcuța va fi publicată și în română, în următorul număr din prestigioasa revistă a Complexului Muzeal – Revista Bistriței.

Monedele vor putea fi admirate în curând în secția Tezaur de la Muzeul Județean. 

Foto deschidere @ Holland.ro