17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

OAMENI din BN: Maxim Hîruță, din Sângeorz-Băi, pasionat de minerale și roci de când lumea

Pe Maxim Hîruță din Sângeorz-Băi l-am întâlnit la Salonul de fosile, minerale și geme. Participă la acest eveniment de treizeci de ani și nu a ratat nicio ediție.

Am început acest salon prin 1994, alături de domnul Ioan Chintăuan, pe atunci directorul Muzeului din Bistrița… Pe atunci a participat și profesorul Virgil Ghiurcă, fostul decan al Facultății de Geologie de la UBB Cluj. Noi trei am făcut atunci o asociație: Asociația Mineralogilor și Paleontologilor din România.

Așa am constituit un grup, la care apoi au tot aderat mineralogi din Baia Mare, Maramureș, Cluj… S-a extins apoi și în alte județe.

M-am născut într-o zonă minieră, aproape de Rodna. Așa că m-am ales cu pasiunea asta pentru pietre și roci de când mă știu. Parcă m-aș fi născut odată cu pietrele… Nu știu. Mi-a plăcut natura dintotdeauna”, ne-a mărturisit Maxim Hîruță.

FOTO – Salonul de minerale, fosile și geme – la Muzeul din Bistrița: Pietre semipreţioase, corali, dinți de rechin și multe alte surprize

Despre colecția sa, Maxim Hîruță ne-a mărturisit că a fost achiziționată, în timp, din întreaga lume. „Particip la expoziții internaționale unde achiziționăm pietre rare și spectaculoase. Am câteva și din România – puține, ce-i drept.

Am roci din câteva țări africane, din Asia, America de Sud – în special Brazilia și Peru.

Pentru mine toate sunt foarte valoroase din punct de vedere sufletesc. Cât sunt de valoroase financiar? Nu mi-am pus problema… Printre cele mai speciale rarități ar fi acest epidot (pistacit) și un prehil cu epidot – din Mali (Africa). Am și acest granat verde, tot din Africa, și acest cuarț cu intruziuni de rutil din Brazilia”, ne-a explicat Maxim Hîruță cu mândrie.

Acum vreo două săptămâni am participat la o expoziție, la Cavnic, și acolo am văzut un vivianit de Brazilia – scos la o licitație cu 165.000 de euro! Ca valoare, asemenea roci sunt inestimabile.

La o expoziție internațională – pentru exponate inedite și rarisime, colecționarii plătesc și câteva milioane de euro. Scorurile alea ne depășesc oricum și imaginația, și bugetul… Ei vorbesc acolo altă limbă… Dar aici, în curtea muzeului admiratul acestor bijuterii chiar nu costă nimic…”, ne-a mai povestit amuzat Maxim Hîruță.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: