16.4 C
Bistrița
miercuri, iulie 2, 2025

FOTO: CUM a pus vântul în pericol, ieri, pe localnicii din zona Casa Albă

Ploaia de miercuri noaptea și vântul de ieri au pus în pericol localnicii din zona Casa Albă. Cabluri de internet și de curent au ajuns pe jos, fiind un real pericol. Aseară însă, cei de la SVSU au reușit să rezolve problema.

Zona din partea de jos a orașului, cunoscută ca și „Casa Albă”, a fost „invadată” de cabluri de internet și chiar de curent. Acestea nu doar că atârnau și îngreunau circulația pietonilor, dar și traversau o porțiune dintr-un spațiu de joacă și recreere.

Ieri dimineață am înțeles că a fost sesizată problema. Doar seara am reușit să intervenim, că doar atunci a ajuns la urechile noastre. Ar trebui să fim anunțați direct. Am înțeles că au fost cabluri de internet și parcă și un cablu de curent. Dar s-a rezolvat situația rapid”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, Irinel Rad, șeful SVSU Bistrița.

Pericolul a apărut în urma vremii instabile de miercuri noaptea și de ieri. Dar nenumărate astfel de cazuri se găsesc la tot pasul prin oraș. În urma reabilitărilor termice a blocurilor, cablurile de internet, televiziune, și chiar de curent, sunt lăsate de izbeliște. Cum firmele nu se sinchisesc să și le rearanjeze, bistrițenii, de multe ori, se avântă printre „liane”. Iar dacă și vremea e „prielnică”, cablurile ajung mult mai repede pe sol, fiind, de multe ori, un real pericol.

Despre un astfel de caz Bistrițeanul.ro a scris aici:

FOTO: TRAGEDIE cu premeditare, pe Rodnei?!?

Și atunci, tot cei de la SVSU Bistrița au îndepărtat pericolul.

FOTO: Se poate! Problema de pe Rodnei, rezolvată-n cinci minute! UNDE să vă adresați când aveți astfel de situații:

Voluntarii solicită încă o dată bistrițenilor să-i anunțe cât mai repede despre astfel de cazuri. E atât de simplu, fiind nevoie doar de un mesaj pe pagina lor de Facebook.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!