-0.1 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

FOTO: Doi soți bistrițeni, și complicele lor, un sucevean, reținuți pentru contrabandă cu țigări

Polițiștii au reținut trei persoane, doi soți bistrițeni și un tânăr sucevean, pentru contrabandă cu țigări. Prejudiciul estimat e de peste 300.000 de lei. Cei trei au fost prezentați ieri în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Până ieri, în arestul IPJ BN se aflau trei persoane, audiate în urma unor descinderi privind contrabanda cu țigări.. E vorba de doi soți, de loc din Beclean, și un tânăr din Suceava.

În urma unei acțiuni de prindere în flagrant și a unei percheziții domiciliare, polițiștii au indisponibilizat peste 19.000 de pachete de țigarete care nu aveau aplicate timbre sau banderole fiscale românești, susceptibile a proveni din contrabandă. Astfel, peste 14.000 de pachete de țigarete au fost descoperite de polițiști într-o autoutilitară cu care ar fi fost transportate de către un tânăr de 26 de ani, din Suceava, până în curtea unui imobil din orașul Beclean, iar celelalte au fost descoperite în urma unei perchezitii, efectuată la domiciliul a doi soți de 45 și 47 de ani, din Beclean. Totodată, polițiștii au indisponibilizat și autoutilitara în care au fost descoperite țigaretele” transmit reprezentanții IPJ BN.

Polițiștii au indisponibilizat cele 360.000 de țigarete. Prejudiciul adus statului de cei trei se ridică la 318.000 lei.

”După audieri, cele trei persoane bănuite de contrabandă calificată au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 25 iulie 2020, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile față de acestea. La acțiuni au participat criminaliști și politiști din cadrul Poliției Orașului Beclean” transmit polițiștii.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: