15.2 C
Bistrița
luni, februarie 26, 2024

FOTO: Inedit proiect, lansat la Poșta din Gara Bistrița

Poșta din Gara Bistrița a devenit zilele trecute platforma de lansare a unui inedit concurs dedicat celor mai creativi elevi și dascăli din județ care sunt provocați să scrie cea mai frumoasă scrisoare unei furnici, unui fir vrăjit sau chiar unui „oraș-surâs”, dacă au curaj și talent…!

Elevii de la Palatul Copiilor Bistrița, din grupele de pictură, informatică și creație literară, s-au întâlnit, zilele trecute la Poșta de la Gara din Bistrița, pentru a lansa Proiectul Regional literar și artistic „Scrisori de mai”.

Prietenii lor din țară, dar și angajații și clienții Poștei au primit scrisori cu regulamentul concursului fiind rugați să transmită mai departe vestea despre Scrisorile de mai tuturor copiilor, fraților, nepoților, vecinilor sau prietenilor de vârstă școlară.

Prof. dr. Diana Morar a vorbit celor prezenți despre lucrarea plastică cu fire vrăjite, „Dansul bucuriei”, realizată de Angela Roman Popescu, iar Antonia Baciu a avut primele tentative expresive de a se transforma într-o furnică poetă, după modelul furnicuței Anei Blandiana, în timp ce Iulia Rebrean a lecturat poemul „Oraș-surâs” de Adrian Popescu. Plicuri decorate pe temele competiției, care conțineau date esențiale despre concurs, au fost mesagere și au dat de veste că e timpul să ne punem pe creat scrisorele de mai!

Scrisorile pot fi trimise la Palatul Copiilor (Bistrița, Strada Florilor, Nr 3-5) până în 18 mai, iniţiatorii proiectului fiind Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud şi Palatul Copiilor Bistriţa. iar colaboratorii de nădejde: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Biblioteca Judeţeană George Coşbuc, BN, Revista Mişcarea literară, Editura Charmides, Bistrița.

Tema concursului „Scrisori de mai” de anul acesta constă în ilustrarea unei scrisori originale, cu câteva elemente de structură impuse. Concursul se adresează ciclului primar, gimnazial şi liceal. Sunt așteptate până în 18 mai creații literare, artistice sau digitale complementare –  individuale sau colective, în poezie sau proză, care vor fi ilustrate plastic (în orice tehnică) sau prin grafică digitală (în orice program de procesare imagine).

La ciclul primar tema este o „Scrisoare Furnicii poete, elevii fiind inspirați de ”O furnică poetă”, un personaj cu miraj din volumul „Întoarcerea lui Arpagic” de Ana Blandiana, Editura Humanitas, 2008 (sau alte ediții).

La ciclul gimnazial tema presupune o „Scrisoare Firului vrăjit”, provocați fiind de lucrarea plastică „Dansul bucuriei” (lucrare mixtă – cusătură, broderie, împletire de fire), realizată de artista Angela Roman Popescu, imagine ilustrată și în catalogul „Firul vrăjit”, apărut sub egida Uniunii Artiștilor Plastici, BN, Galeria Arcade 24, în 2011.

La ciclul liceal, elevii sunt provocați să scrie o „Scrisoare Orașului-surâs”, pornind de la poemul „Oraș-surâs”, scris de poetul Adrian Popescu, apărut în volumul „Ieșirea în larg”, Editura Paralela 45, Pitești, 2010.

Premierea, expoziţia, lectura publică şi atelierul creativ sunt programate pentru ziua de 29 mai 2018, de la ora 15, la Biblioteca Judeţeană George Coşbuc BN, în Sala Gavril Scridon, când sperăm că ne vom întâlni cu participanții „Scrisorilor de mai”, premianții, alți iubitori de literatură, cu colaboratorii proiectului și cu două dintre personalitățile implicate direct în temele competiției: artistul plastic Angela Roman Popescu și poetul Adrian Popescu.

Date suplimentare se pot obține de la coordonatoarele proiectului, profesoarele: Iulia Istrate, Morar Diana și Ionela-Silvia Nuşfelean, de la Palatul Copiilor Bistriţa, ale căror date de contact sunt trecute pe site-ul Palatului. Dacă aveți prieteni creativi prin țară, care încă n-au aflat de competiție, nu ezitați să le lansați regulamentul Concursului Regional  literar și artistic „Scrisori de mai”! Sperăm să avem cu toții spor, inspirație, succes și… să ne bucurăm de o lună mai comunicativă/ cu scrisori, minunată!”, au mai transmis elevii care frecventează clubul de Jurnalism al Palatul Copiilor Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stil german, prețuri românești: Mobila Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, de calitate, la prețuri excelente!

Mobila Outlet Gherla aduce o nouă dimensiune confortului în locuința ta, oferind mobilă NOUĂ, de înaltă calitate, importată direct din Germania, la prețuri accesibile. Cu un showroom de 700 de metri pătrați și o prezență online extinsă, Mobila Outlet Gherla își propune să devină destinația preferată a iubitorilor de confort.

Clinica Sanovil caută specialist Resurse Umane și recepționist, ROMBAT are nevoie de metrolog, inginer și operatori

Noi locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Eurocompozite, Rombat și Fan Courier. CML are nevoie de doi topometriști, iar Electroplast caută manager și operatori. Oferta completă – mai jos:

14 Februarie este aici! Reduceri speciale, la SPOT GSM, de Ziua Îndrăgostiților

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, vă invităm să ne vizitați în magazinele noastre din Bistrița: Calea Moldovei 40 (box Kaufland), respectiv Bd. Independenței 97-99 (incintă Kaufland) unde vă puteți răsfăța pe voi și pe cei dragi cu cele mai frumoase și utile accesorii GSM.