5.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

FOTO: O minune de grădină, concepută la Palatul Copiilor din Bistriţa! Poate fi irigată şi controlată de pe mobil

Imaginează-ţi că ai o grădină de care poţi să ai grijă de la sute de kilometri depărtare! Poţi să fii în Cluj, Timişoara sau Bucureşti şi în acelaşi timp să ai grijă de ea cu un simplu click de pe mobil: este posibil graţie unor tineri extraordinari care frecventează clubul de electronică de la Palatul Copiilor şi care au conceput un soft special!

Este suficient să petreci o jumătate de oră printre copiii pasionaţi de electronică de la Palatul Copiilor, ca să înţelegi ai de-a face cu o lume fantastică! În care vechiturile şi obiectele pe care unii le consideră depăşite se transformă, ca prin farmec, în adevărate minuni. Graţie pasiunii cu care copiii de aici se apleacă asupra lor…

Este o simplă machetă care încape pe o masă, deocamdată, şi a fost concepută de Vasile Söver de la Colegiul Tehnic InfoEl şi Ionel Chereja, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Andrei Mureşanu”.

Dar ea poate fi construită şi la o scară mai mare: poate să fie funcţională la o dimensiune între 3 şi 5 ari, conform calculelor tinerilor electronişti. Ei şi-au închipuit o grădină de legume care să poată fi irigată automat, funcţională cu energie asigurată de panourile solare care încarcă nişte baterii. Acestea, la rândul lor, pun în funcţiune mini-pompele care irigă de la distanţă grădina…

Au pornit de la premisa că energia trebuie economisită şi au renunţat la pompele mari, folosind altele mai mici care irigă prin picurarea apei pe fiecare plantă, cu ajutorul unor senzori care citesc umiditatea din sol şi în funcţie de necesităţile plantei”, ne-a explicat profesorul Dorel Nicoară care coordonează activitatea clubului.

Profesorul ne-a mai explicat că totul este construit pe o platformă Arduino, programată într-un mod diferit: „Totul se transmite pe net, printr-o aplicaţie de mobil – iar grădina noastră poate fi urmărită din Timişoara, Cluj sau de oriunde suntem… Ni se transmit informaţii, aflăm dacă a fost exces de umiditate, şi atunci pompele pot fi oprite, sau  dacă a fost secetă – şi atunci pompele se pot porni prin aceleaşi comenzi şi parametri încărcaţi în telefon… Important este ca grădina să fie în vecinătatea unei surse de apă”, precizează Dorel Nicoară.

Tinerii s-au gândit să verifice practic experimentul şi să pună şi câteva seminţe, de probă, în grădină, însă au renunţat momentan la idee, pentru că macheta a fost prezentată în cursul acestui an în diferite competiţii, fiind purtată pe drumuri, iar seminţele ar fi avut de suferit. În plus, Vasile Söver şi Ionel Chereja şi-au propus să-şi îmbunătăţească proiectul şi să adauge softuri pentru avertizare de vânt sau grindină.

Toate componentele sunt recuperate din diferite alte electronice, iar macheta a costat aproximativ 50 – 60 de lei. Tinerii electronişti au luat în calcul şi construirea unei grădini adevărate, cu panouri solare de dimensiuni mai mari, amplasate în cele patru colţuri de grădină care ar putea asigura cu brio toată energia necesară.

Costurile, pentru construcţia unui asemenea sistem într-o grădină de 3 ari nu ar trebui să depăşească suma de 4-500 de lei, au calculat Vasile Söver şi Ionel Chereja, subliniind că întreaga instalaţie poate fi controlată prin internet, cu ajutorul unui soft instalat pe telefonul mobil: în felul acesta, grădina poate fi monitorizată de la distanţă: se poate urmări umiditatea, energia existentă în acumulatori, durata de timp  în care a funcţionat pompa, care poate fi oprită şi pornită tot de pe mobil…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.