5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO: Un marș neobișnuit, ieri, la Bistrița. Protagoniști – elevi de la CSEI 1 și prichindeii unei grădinițe

„Știți, și nouă ne plac marșurile. Acasă nu ne lasă tata să strigăm; pe mama o doare capul. Nici la școală, nici la grădiniță nu e voie. Ieri, da! Am strigat cât ne-au lăsat plămânii… Și am fost mulți, mulți de tot! Nici n-am învățat atât cât să putem să ne numărăm pe toți. Au ieșit oamenii afară din locuințe să ne vadă…”

Cam acesta ar fi mesajul transmis de prichindeii Grădiniței Nr. 12 și elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Bistrița – toți protagoniști într-un neobișnuit marș pro-ecologie care i-au surprins și pe cei aflați pe margine și care i-au privit îndelung, zâmbind. „Da, ne plac marșurile, să strigăm, să purtăm steaguri și pancarte colorate…!”, păreau să afirme copiii care au purtat ieri coronițe pe cap, confecționate de ei înșiși, având inscripționate și sigla Patrulei de Reciclare. „Da, da, ieri a fost cu totul și cu totul altfel…

Ediția 2017-2018 a programului de educație pentru mediu „Patrula de Reciclare”, program inițiat de RoRec – Asociația Română pentru Reciclare se apropie de final, iar agenții Patrulei de Reciclare de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Bistrița i-au invitat ieri pe micii ecologiști de la Grădinița nr. 12 din Bistrița (Unitate Suporter) să li se alăture, atât la Atelierul Eco-Art, cât și la „Marșul Reciclării”.

La evenimente au participat, în calitate de invitați, și Sorina Roman, de la Primăria Bistrița („Școala Verde”) și Mina Nedelea de la Centrul local Rorec.

Le mulțumim din suflet pentru implicare. Elevi și preșcolari, profesori și părinți au scandat împreună mesaje ecologiste. Copiii au purtat cu mândrie coronițele confecționate la atelier, stegulețele și pancartele pregătite din timp. Au pășit unii lângă alții, și-au unit glasurile, au vrut să fie văzuți și auziți. Au ajuns și la sediul Agenției pentru Protecția Mediului BN unde au fost întâmpinați de domnul director Sever Roman care i-a felicitat pe toți pentru atitudinea ecologică de care au dat dovadă. Mulțumim Grădiniței cu Program Prelungit nr. 12, Bistrița (director profesor Emiliana Chira), doamnelor educatoare Iulia Moldovan și Ioana Bojor de la Grupa Mare «A»,  doamnelor educatoare Ionela Pop și Valeria Baciu de la Grupa Mică «A», precum și părinților participanți.

Mulțumim managerilor CSEI Nr. 1 Bistrița, doamnei director prof. Imola Doris Vass și doamnei director adjunct profesor Georgeta Mariana Moldovan, profesorilor Dana Girigan și Dănuț Buta, prezenți la activitate. Mulțumim din suflet cadrelor didactice și personalului școlii care ne-au susținut de-a lungul întregului an școlar! Știm că mulți dintre dumneavoastră ați fost alături de noi ieri, chiar dacă nu ați «ocupat strada» la «Marșul Reciclării». Ne-ați dovedit de atâtea ori că nu suntem singuri – debarasându-vă de deșeurile de echipamente electrice și electronice în contul Patrulei de Reciclare – la punctul de colectare al școlii noastre sau sunând la Tel. Verde 0800 444 800 – RoRec. Vă mulțumim din inimă și vă așteptăm și la toamnă. Până atunci… vă predăm ștafeta, oameni buni și dragi!”, a transmis prof. coordonator, Teodora Popescu.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.