16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

FOTO/VIDEO A doua zi la Trofeul „Carpați”: România câștigă spectaculos cu Serbia, Spania bate Austria

Noua Sală Polivalentă din Unirea a găzduit cea de-a 55-a ediție a Trofeului „Carpați”, competiție de tradiție pentru România. Competiția se desfășoară între 29 septembrie și 1 octombrie.

Trofeul „Carpați” are o istorie lungă și tradiție în România pentru handbalul feminin. Este o competiție neoficială, dar cu mare importanță pentru că dă o imagine clară, în meciuri amicale, asupra formei pe care o au echipele naționale înaintea competițiilor oficiale precum Campionatul European sau Campionatul Mondial.

Sala Polivalentă din Unirea a fost inaugurată prin acest turneu internațional.

A doua zi a Trofeului „Carpați” a debutat cu partida dintre Spania și Austria. Spania a plecat cu prima șansă, iar ibericele au arătat pe finalul partidei că nu degeaba sunt vicecampioane mondiale. Înainte cu 10 minute de încheierea partidei, scorul era egal, 24 la 24. Castelanos, portarul Spaniei, a închis buturile pe final, iar spanioloaicele au câștigat cu 32 la 27.

România-Serbia 

26-20 (11-10)

România – Serbia a fost un meci așteptat de publicul bistrițean, prezent în număr mare la partidă. Meciul care s-a terminat cu scorul în favoarea României a fost urmărit de peste 2500 de spectatori în sală.

În teren au intrat aproape toate bistrițencele, Laura Pristăvița, Sonia Seraficeanu, Bianca Bazaliu și Nicoleta Dincă. Singura handbalistă a Gloriei care nu a intrat astăzi în teren este portarul Dumanska.

În minutul 14 scorul era de 4-3 pentru sârboaice. Nu a fost vorba de o ploaie de goluri ci o întrecere între paradele portarilor și golurile frumoase înscrise de Bazaliu sau Sorina Grozav.

Ca dovadă a unei evoluții frumoase cu 7 goluri înscrise pentru naționala României, Grozav a primit MVP-ul partidei, înmânat de Valentina Ardean Elisei, fostă handbalistă a Gloriei Bistrița.

Echipa condusă de Florentin Pera a arătat un handbal de calitate. Au existat greșeli, este adevărat, însă naționala a dovedit că poate juca și fără omul de bază care lega extremele de interi și de pivoți, Cristina Neagu, cel mai bun intermediar al lumii.

Pentru că trofeul se joacă în regim de grupă și se joacă fiecare cu fiecare, România ocupă locul 1 cu 4 puncte, Spania și Serbia se află la egalitate de puncte, iar Austria are un punct, aflată pe ultimul loc.

  1. România 4p
  2. Serbia 3p
  3. Spania 3p
  4. Austria 1p

Mai multe despre meciurile din prima zi:

FOTO/VIDEO Spectacol în prima zi la Trofeul „Carpați”! Serbia învinge Spania, România face egal cu Austria

Urmează meciurile care stabilesc ierarhia finală, mâine, 1 octimbrie, în ultima zi de turneu.

  • Serbia – Austria 17:30
  • România – Spania 20:00

Album cu fotografii din timpul celor două partide:

Înregistrările meciului România-Serbia:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!