18.8 C
Bistrița
miercuri, iunie 3, 2026

FOTO/VIDEO: Ambiție, determinare și multă muncă, la Cupa Bistrița. Gimnastică Artistică – dovada că încă avem copii muncitori

Au căzut, s-au ridicat, au plâns, au râs, s-au încurajat…au câștigat! Sala de sport de la LPS a fost ticsită ieri de părinți și aproape 260 de mici gimnaste înscrise la Cupa Bistrița. Gimnastică Artistică. „Mai putem!”, susțineau râzând, la ora 19.00, fetițele de 5-7 anișori, pregătite să execute exercițiile la aparate.

Aproape 260 de copile, cu vârste între 4 și 12 ani au participat ieri la a doua ediție a Cupei Bistrița – Gimnastică Artistică.

În sala de sport a Liceului cu Program Sportiv, gimnaste, antrenori și părinți au venit din toată țara.

E o competiție la nivel de hobby. Nu e competiție de performanță. Dar și gimnastica artistică de plăcere, să zic așa, a ajuns la acest nivel. Fetele lucrează mult și e de apreciat!” a explicat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, Răzvan Ometiță, profesor al LPS și organizator al evenimentului.

E de apreciat să vezi copiii că depun atâta efort. Că nu stau pe telefoane și la alte ecrane, ci fac mișcare, alocă timp pentru antrenamente și competiții. Asta e foarte bine!”, susțineau jurații în timp ce notau evoluția la aparate a fiecărui concurent.

Fetele, pe categorii de vârstă, au avut patru probe: bară, bârnă, sărituri și sol. Toate au executat exerciții, la fiecare aparat.

Competiția a fost organizată pe patru niveluri:

  • nivel IV – cele mai avansate,
  • nivel III, nivel II și nivel I.

Dacă la nivelul IV și III, categoriile de vârstă au fost doar 7 – 9 ani și 10 – 12+, la celelalte două, a existat și categoria 4-6 ani.

Bineînțeles că senzațiile competiției au fost cele mai mici concurente. Dar și cei patru băieței care au vrut morțiș să participe la competiție, deși era una doar pentru fete.

Mai putem – au spus râzând, spre finalul zilei, micile gimnaste

Competiția de ieri a fost o lecție de viață pentru cei prezenți. Fetițele au arătat ambiție, determinare, multă muncă și pasiune. Au căzut, s-au ridicat, au râs, s-au jucat, au performat și au câștigat.

Prezența antrenorului în apropierea lor, ovațiile și strigatul numelor lor de pe margine – au fost „combustibilul” de care au avut nevoie. Aplauzele și încurajările când greșeau ceva le făceau să găsească puterea de a merge mai departe.

Competiția a început la ora 08.00 dimineața. La ora 19.00, fetițele erau încă în formă.

Mai putem, cum să nu?!”, au spus un grup de fetițe de 5 – 6 ani.

După o zi plină, fetele și antrenorii lor, alături de părinți, s-au întors acasă. Au participat următoarele cluburi de gimnastică artistică feminină:

  • Gimnastics Club Sportiv Bistrița
  • Gimnastică Artistică Bistrița
  • ACS Allmotion Cluj Napoca- Academia de Gimnastică Cluj Napoca
  • Deny ARt Gym București
  • Internațional București
  • ACS Athletic Pitești
  • PRO Gymnastics Târgu Mureș
  • Miruna GYM Brașov
  • Petrolul Ploiești
  • CSM Lugoj
  • Flick Flack Gymnastics Timișoara

Jurizarea gimnaștilor a fost făcută de:

  • Vug Mirela (Bistrița) și Mihaela Zgreabăn (Pitești) – la sol
  • Cosmin Rad (Târgu Mureș) și Ioana Crișan (Cluj Napoca) – la Bârnă
  • Cosmin Hirean  (Cluj Napoca) – la paralele – bară reglabilă
  • Liviu Pop (Bistrița) – la sărituri

Fetele au fost premiate în funcție de punctajul obținut la fiecare aparat, pe categorii de vârstă. Cupa Bistrița – Gimnastică Artistică ediția a-II a fost câștigată de ACS AllMotion Cluj Napoca.

Gimnastele din Bistrița au reușit să obțină 13 medalii de aur, 18 de argint și 9 de bronz, dar și multe mențiuni.

Gabriel Petraș și Răzvan Ometiță – cei doi profesori LPS organizatori ai competiției – s-au asigurat că antrenorii și jurați pleacă de la Bistrița cu o amintire „locală”: câte un pachet de la Simis, oferit cu drag de producătorul local.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...