2 C
Bistrița
miercuri, decembrie 7, 2022

FOTO/VIDEO: Casa Speranței de Viață de la Susenii Bârgăului

Des mi se întâmplă să mă întâlnesc cu tineri sau mai puțin tineri ai zilelor noastre. Fie că sunt simpli vecini sau funcționari publici, politicieni sau oameni de business, când vine vorba despre bătrâni este vizibilă lehamitea. Câte unii doar că nu mă întreabă, „da’ mai trăiți?”

(E bine să precizez că și eu aparțin tot vârstei incriminate). Nu acuz, nu critic! Doar constat: pe majoritatea din actorii în putere de azi, de la vlădică la opincă, îi cam doare în șpiț de cei trecuți în faza de ofilire. Sunt priviți ca o povară.

Unii aruncă și săgeți de furie, chit că pe gură le ies vorbe mieroase. Pe mulți îi aud rostogolind cuvinte dintr-o gândire îngustă și bolnavă: „ce le mai trebuie atâtea?”, „de ce să muncesc eu pentru ei…?” Nu o spun tare, dar coc ideea în minte: „de ce nu crapă odată, naibii, să ne lase în pace?!”

Desigur, viața e dură, grea, plină de privațiuni de tot soiul. Cerințele cotidiene sunt mari. Copiii cresc. Devenirea lor e costisitoare, plus serviciul unde nu merg toate strună, propria sănătate care se erodează etc. Și atunci? Îți mai arde și de bătrâni?! Să fim serioși.

E trist că s-a ajuns aici. În 1990 s-a „umblat” la „borcanul” foarte bine chivernisit al banilor de pensii și tovarășii-domni guvernanți au luat și au dat și-n dreapta și-n stânga, cu lopata, la toți cei din jur aflați cuminți, iată, de 30 de ani, în poziția ghiocelului!

Sinecurile au fost mari. Chiar enorme, în special, la cei aflați în toate organele administrative, de coerciție și justiție. Pensia lor s-a umflat și a devenit mai întâi elefant și astăzi… mamut! Fără nicio jenă, sau popular spus: rușine! Ba mai mult, de vreo câțiva ani încoace se vorbește de un alt furt, pe față, „pensiile speciale”! S-au scos doar de ochii proștilor! Nu se vor scoate pentru că cine are pâinea și cuțitul în mână știe cum să(-și) taie felia! În rest „no comment”.

Paradoxul însă e altul. Pensionarii, bunicii de azi și de mâine nu cer mai nimic. Pe măsură ce anii se scurg au nevoie de tot mai puțin. În rezumat: căldură, un pic de mâncare, mai pasirată dacă se poate, că-i lasă proteza, medicamente cu tot cu un tratament adecvat, respect și o vorbă bună… Asta-i tot.

Domnii de la butoane la aceste simple aspecte ar trebui să se gândească și să acționeze. Să mai lase naibii pozele de grup și interviurile sforăitoare de pe la Tv-uri. Să pună totul în balanță și să drămuiască cu bun simț și cu suflet curat ceea ce mai este încă în „borcanul cu dulceață”. Restul sunt doar bla-bla-uri, mai mult sau mai puțin sforăitoare.

Singurătatea ucide

Trebuie ajutați, în special, toți bătrânii rămași singuri. Noi, oamenii, suntem ființe socialmente active și utile. Nu în pădure, în pustiu… ci în societate! De aceea deschideți-le ușa cât mai des. Ajutați-i. Faceți o faptă bună, că Dumnezeu e sus și vede, vă vede! Acesta e primul pas. Cel mai bun, cel mai adecvat remediu e însă o unitate de asistență medico-socială, creată anume pentru vârsta a III-a.

Vă vorbesc din proprie experiență. Cu durere remarc: bătrânețea vine cu slăbiciune și boală. Din acest punct de vedere numai frumoasă nu e! Iată „filmul” în peste 90% din cazuri. După aproape 7 luni de spital a trebuit să-mi scot soția de acolo. Unde să o duc? Acasă nu puteam pentru că nu aveam cum să-i asigur tratamentul și asistența medicală 24 din 24 de ore… Și atunci, la sugestia doamnei doctor Maria Gabriela Deak – să-i dea bunul Dumnezeu multă sănătate și putere de muncă, pe foarte multă lume ajută în fiecare zi! – am ajuns la Susenii Bârgăului, chiar la intrarea în comuna Prundu Bârgăului, pe partea stângă.

Aici este Unitatea de asistență medico-socială de la Suseni despre care vreau să vă vorbesc mai pe larg în cuprinsul acestui reportaj de suflet. Pentru început rețineți telefonul 0742 296 995. Aici puteți lua legătura cu cei în măsură să vă dea relații despre o posibilă internare, pe linie socială și mai ales medicală.

Viața este o „ață” pe care numai Providența, cu suprema-i autoritate, o înfășoară inexorabil pe mosor, de la naștere și până la extincție. Toți bătrânii, și mai ales cei bolnavi, simt apropierea rece a morții și se agață cu justificată disperare de tot ce le poate prelungi existența. Ei simt cel mai acut noțiunea de „speranță”, ca speranță de viață!

E foarte dificil de tradus în cuvinte această stare, atât de imponderabilă și de volatilă. E momentul și locul când transpare egoismul din noi. Ne e teamă de pasul următor fiindcă s-ar putea să fie… ultimul. Aici intervine rolul acestui stabiliment, „centru” spune în filmul de mai jos, doamna Elvira Opriș, de 80 de ani, una dintre cele mai vechi „locatare” de la Suseni.

În 2007 se vorbea de un simplu „azil”, după cât e de mare, de dotat și modern. Astăzi avem de a face cu un „centru” adecvat vârstei a III-a. E o lungă cale de la „adăpost” pentru cei bătrâni, în deceniu trecut, la locația din 2020, greu de imaginat. Pe două nivele, plus parter, sunt cazate 57 de persoane la apogeul vieții, până aproape de 100 de ani!

În filmul cu Doru Crișan, primarul comunei Prundu Bârgăului, edilul care răspunde și de localitatea Suseni, se discută de 60 de locuri de cazare, dar și de o nouă aripă de clădire, pentru a putea primi pe mai mulți nevoiași ai sorții. Se lucrează deja la o cantină proprie deoarece cateringul actual nu oferă întotdeauna meniul dorit. Iată pelicula:

[arve url=”https://youtu.be/N9GLhv2Ui6s ” /]

Omul sfințește locul! – ca peste tot. Administrativ vorbind, domnul director Gavril Bruj, mai mult pe drumuri, decât în birou, este un om inimos, trup și suflet pentru „Casa” ce o conduce. Dovadă că nu am putut nici să-l filmăm. „Trebuie bani, utilaje, materiale etc.” – acesta a fost răspunsul de ce „absentează” de la întrevederea noastră. „E mai important să aibă pacienții căldură, mâncare și toate cele necesare tratamentelor, decât să stăm să facem interviuri” – a ținut să-mi precizeze – și-i dau dreptate. Poate la vară, când e cald și bine ne vom revedea pentru taifas, m-am gândit eu.

Pe linie medicală, asistența pacienților e coordonată de domnul doctor Ovidiu Udrescu, medic de familie care lucrează aici ½ normă și cealaltă jumătate la Matei. Cu normă întreagă lucrează toată lumea, de la infirmiere la asistente generaliste plus cu pregătire socială, kinetoterapie și masaj, și un psiholog specializat pe tema bătrâneții. Tot personalul medical este condus de domnul asistent șef Vitalie Omulescu – un om cu adevărat demn de numele ce-l poartă. Se dă și peste cap, vorba vine, (s-a costumat în Moș Crăciun de sărbători, cântă vocal și la instrumente de suflat), a făcut și un mic program artistic, ca toată lumea să fie mulțumită.

Stă de vorbă zilnic cu toți pacienți. Face și mici intervenții pentru vindecarea tuturor rănilor cât mai operativ. Are o tonalitate caldă în voce și pătrunde în sufletul omului, cu sinceritate și dorința expresă de a ajuta. Reușește aproape de fiecare dată în demersurile sale. Este preocupat în egală măsură de starea de sănătate a „locatarilor” cât și de mijloacele lor financiare de subzistență. E o pildă vie și pentru personalul medical, tocmai de aceea nu poți să nu observi că la Suseni vorbim mai degrabă de o mare familie decât de o unitate medico-socială, partajată sec, între cei în halate albe și pacienți. Dar mai bine vizionați aceste două filme:

[arve url=”https://youtu.be/6WZjXGmV5MI ” /]

[arve url=”https://youtu.be/nYSR1M-q5aw ” /]

O discuție lungă, plină de substanță am avut cu doamna Dănuța Raluca Fogarasi-Lăcătuș – tânăr psiholog de mare talent, pasionată clar de profesia aleasă. Boala general valabilă la vârsta a III-a este depresia, sub toate aspectele ei, culminând uneori și cu tentația cumplită a sinuciderii.

Ce urmărește dânsa în întrevederile sale zilnice? „O mai bună conexiune cu pacienţii – dezarmarea feţelor anxioase sau triste, încurajarea şi empatizarea cu pacienţii încordaţi, tensionaţi, rigizi. Folosește tehnici de relaxare în scopul diminuării stresului acumulat, stresului cotidian ce cauzează degradarea calității anilor de bătrâneţe. Mă refer la dimensiunile frecvent apărute: neputința, singurătatea, inutilitatea și plictiseala, senzația falsă de povară pe seama celorlalți. Aceşti factori trebuie diminuaţi, mergându-se cu răbdare până la eliminarea lor completă, astfel încât aceşti oameni (suflete) să observe seninătatea lucrurilor care-i înconjoară, tandreţea oferită de cei din jur, dragostea și protecţia lor. Ei necesită respect, iubire, atenţie, materializarea ideii de a fi acceptați. Au nevoie de înțelegere, de linişte şi siguranţă…

Și a încheiat cu aserțiunea – „Unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-şi pierd niciodată frumuseţea, ci doar şi-o mută de pe feţe în inimile lor.” Secretul este maniera cum reușești să descifrezi acest „frumos”, să-l aduci la lumină, și să-l poată vedea și cei din jur. Atunci poți spune că ai realizat ceva important…” Discuția a fost mult mai lungă. Am filmat numai o mică parte, suficientă cred, pentru a vă face o imagine asupra acestui foarte tânăr și talentat psiholog.

[arve url=”https://youtu.be/Tfg_X4mtmko ” /]

Pentru o imagine completă și corectă am trecut și în lumea „locatarilor” și am stat de vorbă cu doamna Elvira Opriș, învățătoare pensionată, poetă, una dintre cele mai vechi locatare a CASEI.

[arve url=”https://youtu.be/UHEicv8Ik4c ” /]

Sugestive sunt și fotografiile de la finalul materialului de față. Am fotografiat doar parțial personalul medical. Se lucrează pe schimburi și cei din imagini au fost atunci la serviciu. Este vorba de Vitalie Omulescu, Dana Ușeriu, Mihai Beșa, Maria Chiuian, Carmen Halostă, Ioana Buta, Dănuța Fogarasi-Lăcătuș și Ioana Busuioc. Dintre „locatari”: Raveca Cerceja, Rodica Seleușan, Florica Vârtic și Elvira Opriș.

În concluzie doresc să fac o singură remarcă: „unde e dorință este și puterință” – spunea pe bună dreptate Mihail Kogălniceanu. De la „azilul” din 2007 la stabilimentul de azi, cu o asemenea misiune providențială e o cale lungă, greu de închipuit, darmite de realizat… Sunt 13 ani dificili, dar cu rezultate de mare încărcătură sufletească. Le strâng mâna acestor oameni deosebiți de la Suseni și închei cerându-vă permisiunea să intitulez acest reportaj Casa Speranței de Viață de la Susenii Bârgăului.

Oare greșesc…? Eu cred că nu.

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Rombat angajează Manager Planificare Producție, Betak are nevoie de un inginer mecanic priceput

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Rombat - care angajează operatori și manager...

BETAK angajează agent vânzări și gestionar, Cibela are nevoie de personal pentru curățenie

Se fac angajări la Cibela, Betak și Italtextil Sărata, care are nevoie de secretar administrativ, dar...

Dă personalitate casei tale, cu perdelele ArYaS. Cel mai nou showroom din oraș asigură inclusiv măsurătorile și montarea

Dacă ochii sunt oglinda sufletului, cu siguranță ferestrele sunt oglinda casei. Un motiv în plus ca...