20.2 C
Bistrița
miercuri, septembrie 27, 2023

FOTO/VIDEO: Noaptea de sâmbătă s-a dovedit magică! Bistrițenii au luat cu asalt Muzeul Județean

Bistrițenii au luat cu asalt Muzeul Județean, ieri seară, când și în județul nostru s-a celebrat Noaptea Muzeelor: mii de oameni au trecut pragul instituțiilor muzeale din Bistrița, Sîngeorz-Băi și Năsăud, admirând unelte de pe vremea dacilor, mașini de epocă, picturi și sculpturi.

Noaptea Muzeelor i-a scos din nou pe bistrițeni din casă: au ieșit cu sutele pentru a admira expozițiile Muzeului Județean din Bistrița, dar și pentru a se bucura de spectacolele oferite de organizatori într-o sâmbătă seara în care vremea s-a dovedit în sfârșit frumoasă, iar ploaia ne-a ocolit.

Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” s-a prezentat cu câteva standuri care i-au atras ca un magnet pe amatorii de suveniruri, ii tradiționale, obiecte decorative, podoabe și produse realizate de meșterii locali.

Automobil Club Român din Bistrița a făcut senzație cu câteva exponate retro: vizitatorii au avut voie în Noaptea Muzeelor, să le și „testeze” – urcând la volanul automobilelor devenite „istorie”.

La fel de apreciate au fost și expoziția de artă semnată de artistul Liviu Lăzărescu (Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud), dar și „Drumul Sării” – un eveniment dedicat exploatării și circulației sării în Bazinul Someșan din mileniul al II-lea, î. Hr. până în secolul XVIII. Expoziția inaugurată în Noaptea Muzeelor a fost realizată de Muzeul Național Satu Mare, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Muzeul Municipal Dej.

Valori medalistice în colecțiile Muzeului Grăniceresc Năsăudean” (la Muzeul Grăniceresc Năsăudean), „In memoriam – Adrian Chira” și „Misterul siluetei – expoziție de sculptură” (la Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz-Băi);

Cei de la Copacul de Cafea au asigurat buna dispoziție cu produse calde și cu câteva perne care s-au dovedit de mare ajutor pentru cei mai osteniți dintre vizitatori:

Zeci de copii s-au bucurat de atelierele propuse la Noaptea Muzeelor, de pictură în aer liber alături de artista Georgiana Vrânceanu Cotuțiu de la Shevalet:

Din program nu au lipsit demonstrațiile de dans susținute de elevii studioului Zaza Dance, coordonat de Sonia Horga. Iar spectacolul „Vârtelnița fermecată” susținut de trupa de teatru „Alexandru Misiuga”, de la Palatul Culturii Bistrița pe scena amenajată în curtea muzeului a făcut deliciul copiilor care au dansat și s-au fotografiat alături de păpușile-personaje.

Pasionații de gadgeturi au avut la dispoziție un joc interactiv special. Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, organizatorii au pregătit un traseul pregătit special, pe care cei mai tineri dintre vizitatori – folosind aplicația de explorare Questo – l-au parcurs, aflând noi detalii despre colecția muzeului, urmărind indicii și rezolvând provocările din aplicație.

La căderea serii, vizitatorii muzeului au avut parte și de un concert de muzică susținut Alen Clay David.

La Casa Argintarului, de pe strada Dornei, sub genericul „Film și tradiție în Noaptea Muzeelor”, bistrițenii au avut ocazia să vizioneze câteva filme deosebite: „Bistriţenii şi Marea Unire”, „Mari Clasici: George Coşbuc”, „Mari Clasici: Liviu Rebreanu” și „Circuitul burgurilor săseşti din Transilvania”, dar și o prezentare a argintăriei din Nösnerland.   

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fcomplexmuzeal.bistritanasaud%2Fvideos%2F684882648613843%2F&show_text=0&width=267″ maxwidth=”300″ aspect_ratio=”1:1.2″ /]

Casa Argintarului, Muzeul Grăniceresc Năsăudean și Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz-Băi, precum și secțiile Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au fost deschise pentru vizitare gratuit ieri, până la miezul nopții, când în întreaga țară s-a desfășurat Noaptea Muzeelor.

Peste 150 de spații ale muzeelor și entităților culturale publice și private din întreaga țară au participat la ediția cu numărul XV a Nopții Muzeelor.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă la Michaela’s Brasserie, Transmixt, Masterfoam și Tehnoprod Plast SRL

Michaela’s Brasserie are nevoie de ajutor cofetar, brutar – patiser și ospătar. Transmixt caută șoferi de autobuz. Se oferă salariu corect, bonuri de masă, condiții de lucru moderne, instruiri dedicate și alte avantaje specifice. Ce alte locuri de muncă sunt diponibile în Bistrița:

Cel Mai Cool Desert – Bubble Waffle – a ajuns la Năsăud!

Copiii și adolescenții din Năsăud sunt în extaz, de ieri! Cel mai cool desert – bubble waffle – a ajuns și în orașul lor! Cei doi foști colegi de liceu și-au extins afacerea delicioasă, deschizând un punct și în orașul academicienilor - Năsăud.

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest sunt invitați la Oradea pe 14 septembrie să se înscrie în programul ScaleOut 4X10, organizat de RBL și ING Bank

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) sunt invitați la Oradea, pe 14 septembrie 2023, cu ocazia lansării ScaleOut 4x10 - program de scalare organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank România.