6.5 C
Bistrița
sâmbătă, octombrie 18, 2025

FOTO/VIDEO: Se montează bariere la trecerea cu cale ferată din Viișoara

E atât de aproape fericirea! După ce lucrările au decurs cu „viteza melcului”, astăzi s-au montat bariere la trecerea la nivel cu calea ferată din Viișoara. Se speră ca în cel mai scurt timp să fie finalizate lucrările, mai ales că se montează și dale de cauciuc.

Traficul la trecere la nivel cu calea ferată din Viișoara e restricționat zilele acestea. Se lucrează de cu zor la montarea de dale de cauciuc. Tocmai de aceea se circulă alternativ, pe câte o bandă, în funcție de modul în care avansează lucrările.

Mai mult, CFR a decis și amplasarea de semibariere la această trecere.

Lucrările ar mai dura undeva către două săptămâni, fiind mai mulți factori ce trebuie luați în considerare înainte de a pune în funcțiune sistemul.

Pe parcursul anului acesta am demarat lucrările de modernizare a acestui pasaj de la trecerea la nivel cu cale ferată de la HCI Viișoara. Sperăm în 10 zile să finalizăm totul. Poate se ajunge la 15 zile, dar nu pot spune o dată exactă. Procesele tehnologice care implică lucrări la linie și la pasaj implică un anumit timp de așteptare vizavi de comportarea betonului și care se toarnă pentru a putea monta dalele de cauciuc”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, Călin Gaciu de la Sistemul de Semnalizare a căilor ferate din cadrul CFR Cluj.

Astăzi s-au făcut verificări la instalații, cu furnizorii de instalații de la Craiova, cei care au furnizat echipamentele și pentru această trecere. Astfel, când vor fi amplasate integral dalele, se va pune în funcțiune și sistemul acustic, luminos și cu semibariere.

Regionala de Căi Ferate are în plan investiții prin care dotează cu barieră sau semibarieră, câteva treceri la nivel cu calea ferată la care au avut loc incidente feroviar și rutiere. Bineînțeles, o barieră crește siguranța traficului feroviar și rutier, cu condiția ca și disciplina conducătorilor auto să nu lase de dorit. Având în vedere că aici au fost foarte multe incidente cu victime, s-a luat decizia de a amplasa o instalație automată cu semibariere, numită generic barieră. Noi, cei de la Cale Ferată, credem că am luat toate măsurile necesare pentru a crește gradul de siguranță”, a mai spus Călin Gaicu.

La finalizarea lucrărilor va avea loc o festivitate de recepție a acestora și dare în folosință.

S-ar părea că ar exista ceva probleme cu finanțarea acestei investiții. La organizarea licitației s-au promis fonduri, însă la ultima rectificare bugetară s-a tăiat serios din banii alocați pentru astfel de investiții.

[arve url=”https://youtu.be/roEZsWhIMYk” /]

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ofertă specială la MATEROM AUTOMOTIVE pentru automobilele Mercedes-Benz și Škoda

Un motor performant funcționează impecabil doar atunci când distribuția este perfect sincronizată. O distribuție uzată sau înlocuită târziu poate duce la defecțiuni majore ale motorului. MATEROM AUTOMOTIVE – Service Autorizat Mercedes-Benz și Škoda lansează o ofertă specială:

Early Black Friday la IANA OPTIC: REDUCERI de 40 la sută la rame de brand, cu stil! 50 la sută dacă sunteți doi

Visezi la o pereche nouă de ochelari de vedere sau de soare de la branduri de...

Depozitul de Flori de la Sărățel vă așteaptă la Târgul Florilor de Toamnă, în weekend

Weekend-ul acesta se anunță un adevărat spectacol, plin de culoare și miresme, dedicat tuturor celor care...