26.5 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

FOTO/VIDEO: Trotuare de aproape 1 milion de euro, la Maieru

Suntem, practic, un mic orășel, cu peste 8.000 de locuitori. Avem 114 străzi în administrare, iar la fiecare proiect în cadrul localității nu am avut voie să depășim suma de 1 milion de euro”, a explicat primarul Vasile Borș din Maieru.

Invitat la emisiunea Direct în Problemă, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul.ro, primarul Vasile Borș din Maieru a explicat că în localitate se asfaltează pe tronsoane.

Acesta a admis că în cazul unor străzi au fost nevoiți să renunțe la câte 100-200 de metri de asfalt. Și asta pentru că nu ajungeau banii, iar calitatea lucrărilor ar fi avut de suferit.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în acest mandat am reușit să realizăm și cinci poduri – a mai spus Vasile Borș. Finanțările s-au realizat prin PNDL și bugetul local. Se pregătește documentația pentru alte patru poduri.

Asfaltările trebuie să continue, a explicat primarul din Maieru. „Pe fonduri europene mai avem 5, 6 străduțe pe care le vom încheia de asfaltat într-o lună, o lună și jumătate”.

Un alt proiect se referă la 29 de străduțe mai scurte și trei tronsoane mai lungi. Proiectul a fost depus la Fondul de Dezvoltare și Investiții, fiind declarat eligibil. Urmează ca din semestrul II să se dea drumul și finanțării.

Este în plină desfășurare și realizarea de trotuare. Acestea nu au putut fi finanțate din fonduri europene. „Anul acesta vom realiza partea cea mai importantă a trotuarelor din Maieru și Anieș. Adică acolo unde este cea mai mare nevoie și unde se circulă cel mai mult. Este vorba despre o proporție de 80% dintre trotuare”, a spus Vasile Borș.

Sunt prevăzute în proiect și trotuarele dintre cele două sate, dar acestea se vor realiza abia anul viitor. Trotuarele din Maieru vor costa aproximativ 900.000 de euro.

Primarul Vasile Borș s-a referit și la drumurile forestiere. E vorba despre două proiecte de câte 1,5 milioane de euro. „Acestea vor putea fi folosite și ca drumuri turistice. Oamenii vor putea merge să admire ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit – păduri frumoase, peisaje deosebite…”, a mai spus Vasile Borș. 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F202073460756373%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.