13.1 C
Bistrița
miercuri, iulie 2, 2025

Haosul continuă în urbanismul din Primărie: arhitectul care i-a luat locul Monicăi Pop a fost „retrogradat”, iar concursul pe post amânat

Încurcate sunt căile Domnului și ale urbanismului din Primăria Bistrița asemenea. Monica Pop a fost „retrogradată” la funcția de șef serviciu, după ce ani buni a fost arhitectul șef al orașului. Și-a recuperat funcția în instanță, iar arhitectul care a înlocuit-o a fost…retrogradat. Culmea și concursul pentru ocuparea acestui post a fost amânat, până la o sentință definitivă în procesul în care Monica Pop se judecă cu Primăria Bistrița.

Nu este o noutate faptul că conducerea Primăriei Bistrița vrea să se scape de angajații săi cu probleme penale. Mai multe despre problemele penale ale Monicăi Pop puteți citi AICI. Prima retrogradată a fost arhitectul șef al municipiului Monica Pop. Aceasta a fost „consolată” cu funcția Șef Serviciu Urbanism.

Nu s-a mulțumit cu asta și și-a cerut în instanță funcția înapoi. A reușit să câștige prima luptă și a fost repusă în funcție prin sentința din 5 noiembrie. Decizia deși este executorie, nu este definitivă și poate fi atacată. Practic, Monica Pop a reușit să obțină suspendarea executării dispoziției prin care își pierde job-ul.

Pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud mai există un dosar, Monica Pop cerând nu doar suspendarea, ci anularea actului prin care a rămas fără locul de muncă. Încă nu este stabilit un termen de judecată în acest dosar.

Surse din Primăria Bistrița au precizat că oficial, Monica Pop și-a recăpătat postul săptămâna aceasta. Revine fizic la muncă abia săptămâna viitoare, când i se termină perioada de izolare, având contact cu o persoană infectată cu Covid.

Până una alta, Diana Sălăgean, care s-a transferat de la Consiliul Județean și i-a luat locul Monicăi Pop până acum este obligat-forțat retrogradată…

Concursul pentru acest post este și el blocat, iar Primăria Bistrița nici n-are de gând să organizeze concursul până la o decizie definitivă a instanței.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. La cine te referi draga?La arhitecta venita de la CJ sau doamna de fier care încasează pe lângă pensia de peste 6000 lei și un salariu de peste 5000 lei net.
    Doar intrigi și clar se spune că a fost alaturi trup și suflet de inginera PM.
    Mai primare, ești varza, te conduc ăștia cum vreau ei, orașul are nevoie de un arhitect cu viziune și dorința de bine și respectarea legilor , nu de nearhitecti in spatele cărora sta POLITICA,
    Asta n are rușine , nu se lasă ii trebe funcția cu orice pret după ce a distrus orașul.
    Doamne ce primar slab , cel mai slab îl conduc oameni celuilalt primar iar el îi bucuros că n are treabă , are oameni care îl conduc.
    Îmi pare rău că l am votat, cred că mai bun era Niculae

  2. Nu numa Moni Pop il duce de nas, implorand functia inapoi prin orice mijloace. Toti sefii pusi de Cretu ar face mult mai mult decat o facut Monicuta. Pretena ei de la mediu, lacusta in termeni mai populari, cea care i-a turnat pe toti colegii ei de breasla (sefi), i-ar turna cred ca si pe masa si tata-so, numa sa ramana in functie. Cincea, o alta cauza pierduta a primariei, la fel ar proceda. Pana una alta, rand pe rand se baga si sub pielea celui mdi dlab primar din Ardeal, pentru ca-i tine.
    Primare, iti dau maxim 8% la alegerile de peste 2 ani..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!