4.8 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

HoReCa și certificatul verde. Impactul asupra vânzărilor

Din toamna acestui an, accesul în restaurante, cafenele și baruri este permis doar pe baza certificatului verde. Acesta atestă vaccinarea ori trecerea recentă prin boală. Cum s-a văzut certificatul verde în vânzări:

Odată cu debutul pandemiei, a început și demotivarea salariaților și chiar trimiterea unora dintre ei în șomaj tehnic. Multe restaurante și bistro-uri s-au transformat în centre de delivery, astfel sentimentul de incertitudine a fost extrem de întărit.

Dacă pe perioada verii, prin prisma teraselor, lucrurile au fost puțin mai optimiste, odată cu introducerea accesului în locațiile de profil pe baza certificatului verde, consecințele se observă din nou.

Vânzările din restaurante, cafenele și baruri au scăzut substanțial, iar trendul descendent pare că va continua. După o vară aproximativ liniștită și un an per total imprevizibil, antreprenorii din HoReCa vorbesc despre anul 2021 ca fiind unul mai dramatic decât 2020. Asta în condițiile în care 2020 a venit la pachet cu localuri închise pe termen lung și multe restricții mai apoi. Din acest motiv, încasările s-au redus cu aproximativ 30%, în cazurile fericite.

Certificatul verde – tsunami pentru localuri

Pentru a afla îndeaproape situația din Bistrița acum după impunerea certificatului verde, reporterii Bistrițeanul.ro au discutat cu managerul unui bistro aflat în zona centrală a orașului.

„Toată perioada post-certificat verde o resimțim ca pe un tsunami, efectiv. Comparativ cu perioada de vară, vânzările au scăzut cu 30%. Mai rău este că nu reușim să vedem luminița de la capătul tunelului. Am făcut și facem livrări la domiciliu, însă asta nu compensează carențele, pentru că livrările sunt cam aceleași.

Marea majoritate a clienților veneau în localul nostru pentru socializare, însă acum, de când cu certificatul verde, lucrurile s-au schimbat. Prezența fizică e un dezastru. Oamenii, chiar și vaccinați fiind, nu prea ies în oraș la masă. Ca atare, ce am câștigat în perioada de vară, cheltuim acum, iarna. Ne gândim cu groază la valul 5, sincer.

Incertitudinea afectează și angajații. Am apelat și la șomajul tehnic cand nu s-a putut altfel. Au și ei chirii sau rate, cheltuieli, nu putem renunța la ei. Și oricum, după ce i-am format ani la rând, ne dorim să-i păstrăm cat mai mult timp. Aprovizionarea este și ea problematică.

Am redus comenzile către furnizori, în primul rând. Iar dacă nu erau deja suficiente consecințe, s-au mărit și prețurile la alimente enorm de mult, mai ales la ulei și unt, de bază în bucătărie. Mi-as dori mai multă predictibilitate din partea autorităților. Să se gandească mai mult la mediul de afaceri, dar mi-am cam pierdut speranța în acest sens.”

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați.