9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

INCREDIBIL: Un băiețel de nici 4 ani, trimis de urgență la Cluj, cu o monedă în gât, lăsat în voia sorții până a doua zi

„Medicii de la Cluj sunt mai buni, eu acolo-mi duc puiuțul”, susțin multe mame din Bistrița. ZiIele trecute însă, o bistrițeancă a trecut printr-un adevărat calvar. Asta după ce micuțului ei de 4 ani i s-a oprit o monedă în gât. Medicii de la Bistrița l-au trimis de urgență la Cluj, anunțând sosirea copilului. Cu toate acestea, doctorul nu și-a făcut apariția decât a doua zi…

Clipe de groază, zilele trecute, pentru o familie de tineri bistrițeni. Băiețelul lor de nici patru ani a găsit o monedă de 10 bani. Când mămica i-a cerut-o, copilul a aruncat moneda, apoi a sărit din pat și, într-un context absolut nefericit, moneda i-a ajuns pe gât și s-a oprit la intrarea în esofag.

Mama și-au luat repede băiețelul și au fugit la UPU Bistrița, unde medicii, după ce i-au făcut o radiografie de urgență, l-au trimis la Cluj.

„Mi-au spus că ei nu au aparatura necesară pentru o astfel de intervenție. Așa că au decis să ne trimită la Cluj. O ambulanță i-a luat pe soțul și pe copil și au pornit spre Pediatrie 1 Cluj Napoca. I-au sunat și au anunțat că trimit copilul”, a explicat bistrițeanca.

La 17.26, bistrițeanul și copilul acestuia intrau cu Ambulanța pe poarta celor de la Urgențe Pediatrie 1 Cluj Napoca. STUPOARE, însă: pediatrul NU era de găsit!

Deși anunțaseră că mergem, pediatrul nu era acolo. L-a sunat o asistentă și răspunsul lui a fost că NU e o urgență. După ceva timp, a venit o doctoriță ORL, s-a uitat la el și l-au internat pe secție. Pediatrul a venit abia a doua zi, pe la 8 și câteva minute. I-a întrebat cum se simt și abia după încă o oră și jumătate l-au chemat pentru procedură. Care procedură a durat 10 minute, cu tot cu anestezie”, a mai explicat mămica revoltată.

Mai mult, bistrițeanca susține că micuțului ei îi curgea saliva non-stop, din cauză că nu putea înghiți. Iar de la momentul înghițirii monedei – undeva la ora 13.00, până a doua zi când a avut loc intervenția, micuțul ei nu a mâncat nimic. Mai mult, a avut câteva episode în care i-a fost foarte rău.

Chiar și pe timp de noapte l-au sunat pe doctor să îi spună că îi e rău la copil. Și îi vine să vomite. Vă dați seama că moneda aia i se putea mișca și să-i ajungă cine știe pe unde. Nici măcar nu i-au mai făcut încă o radiografie. Dar NU e normal. În anul 2020 să fii ținut atâta cu un copil de nici patru ani, cu monedă la gura esofagului. Dacă asta nu e urgență, apoi care e? Trebuia să ajung cu el în stop cardio-respirator ca să se mobilizeze?”, a mai spus bistrițeanca, dezamăgită de felul în care a fost tratată și de disprețul arătat de cadrele medicale de la Cluj.

Mămica micuțului susține că medicul pediatru are și un cabinet personal, la 100 de metri de spital. Acolo i-ar fi făcut programarea pentru controlul ulterior. Și culmea, programarea pentru control i-a fost făcută exact la ora la care zilele trecute, băiețelul ei ajungea la spital.

„Mie mi-a făcut programarea luni la ora 17.30. La cabinetul particular. Ori acum, luni, la ora 17.26, soțul meu intra pe ușa spitalului, cu băiețelul, iar medicul nu era la spital, deși fusese anunțat. Eu nu zic că era la cabinetul privat, dar e prea mare coincidența. Și oricum fusese anunțat cu aproape două ore înainte că noi vom ajunge. Și cu toate astea, nu s-a prezentat până a doua zi la spital”, a mai spus femeia.

Bistrițeanca nu vrea să lase lucrurile așa, ci intenționează să facă plângere atât la Colegiul Medicilor, cât și la spital.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.