3.4 C
Bistrița
marți, mai 13, 2025

INEDIT: Fii fotograful spitalului! Poza făcută de tine ar putea aduce zâmbete pacienților cu cancer

Managerul Spitalului Județean lansează o nouă provocare foto. Deoarece se apropie momentul inaugurării secției de oncologie, vrea să aducă zâmbete și pacienților cu cancer. Trimite o poză făcută de tine și ea ar putea ajunge pe pereții secției.

Lucrările la secția de oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița au intrat în linie dreaptă, apropiindu-se de final.

În acest sens, managerul Gabriel Lazany vrea să transforme culoarele și secția într-o expoziție de fotografii.

Pe modelul culoarelor și a secției de Terapie Intensivă, s-a lansat o nouă provocare.

Fii fotograful nostru! Proiectul ARTĂ FOTOGRAFICĂ în spitalul județean merge înainte – Secția ONCOLOGIE MEDICALĂ!

Am primit până acum zeci de fotografii făcute de voi, care au fost imprimate pe sticlă, iar acum înfrumusețează secțiile spitalului județean.

Acum, fotografiile tale, vor putea mângâia privirea și alina suferința pacienților oncologici.

Ne dorim să scoatem în evidență județul nostru, de aceea preferăm fotografii cu peisaje, flori, animale, păsări, monumente istorice sau orice altceva care redă frumusețea județului Bistrița-Năsăud!

Fotografiile trebuie să aibă rezoluție mare, care să permită printarea în format A1 (aprox. 60 cm x 80 cm) și să conțină numele artistului fotograf.

Fotografiile pot fi trimise pe e-mail: [email protected], cu mențiunea “Artă fotografică în secția de Oncologie” și numele artistului fotograf.

Transmiterea fotografiilor reprezintă un acord explicit al artistului fotograf, ca Spitalul Județean de Urgență Bistrița să beneficieze de dreptul de a le imprima pe sticlă și a le expune public.

Vă mulțumim pentru implicare!” a transmis Gabriel Lazany pe Facebook.

FOTO: Inedit, la secția de Terapie Intensivă din Spitalul Județean Bistrița!

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: Care sunt cele mai iubite torturi la Cofetăria Cristina! TOP 5 texturi adorate de clienți

De peste 30 de ani, Cofetăria Cristina îi răsfață pe bistrițeni la toate evenimentele importante din viața lor, de la aniversări, nunți, botezuri și până la petreceri organizate de firme, cu torturi spectaculoase și totodată delicioase. Deliciul suprem, aflat pe locul întâi în preferințele clienților, este...

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.

Rombat lansează o aplicație digitală pentru bateriile de autoturisme și autocamioane

Rombat Bistrița, singurul producător integrat de baterii auto din România, lansează prima aplicație cu scanare QR. Prin intermediul acesteia se digitalizează procesul de generare și gestionare a garanțiilor pentru bateriile auto și HD (heavy duty - camioane).