10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

INEDITĂ lecție, la Colegiul „Andrei Mureșanu”, despre clișee și prejudecăți

În casă cântă cocoșul sau găina? Fetele se joacă cu păpușile, băieții cu mașinile. Locul femeii este la cratiță. Nu plânge, ești bărbat! Femeile nu sunt șoferițe bune. Bărbații aduc bani în casă…

Despre asemenea prejudecăți și multe alte clișee care ne marchează nociv existența au povestit, zilele trecute, și elevii unei clase a IV-a.

S-a întâmplat la Colegiul „Andrei Mureșanu”, unde profesoara Maria-Tițiana Sidor le-a predat o lecție mai rar abordată despre educația de gen.

Zilele trecute, în cadrul Săptămânii Educaţiei Globale, elevii unei clase a IV-a de la Colegiul Andrei Mureșanu din Bistrița au avut parte de o lecție inedită.

A fost vorba despre un proiect mai amplu – „Educaţie pentru VIITOR”, în cadrul căruia s-a desfășurat și „Educaţia de gen – 50/50”.

Este o tematică este mai rar abordată, dar prinde contur şi teren şi în societatea noastră – consideră învățătoarea Maria-Tițiana Sidor.

De ce ar fi necesară o astfel de abordare în şcoli?

Pentru că, în educaţie, un principiu foarte sănătos spune că este mai bine să previi, decât să corectezi. Ştim cu toţii că educaţia are caracter global și multifaţetat. Se ancorează în contemporaneitate, se contextualizează şi îşi conturează idealul privind în perspectivă.

Educaţa de gen, la momentul de faţă, încă prezintă scurtcircuitări. Vom fi uimiţi să constatăm câte clişee transmitem tinerelor generaţii, fără a le conştientiza.

Familiarizând elevii cu aceste capcane ale prejdecăţilor, vom creşte o generaţie tolerantă”, afirmă profesoara pentru învățământ primar Maria-Titiana Sidor .

Se evită astfel multe dintre urmările discriminării, precum relaţiile nesănătoase, grupurile vulnerabile, familii nefericite, relaţii abuzive, violenţă domestică sau hărţuire, completează Maria-Titiana Sidor.

Care ar fi scopul educaţiei de gen?

Educaţia de gen promovează egalitatea de şanse atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. O duce într-o zonă superioară, aceea a echităţii, care înseamnă şanse egale, ţinând cont de particularităţile de gen…”, afirmă învățătoarea.

Elevii s-au familiarizat cu noul concept. Au analizat imagini-simbol. Au identificat clişeele care alimentează prejudecăţile şi diferenţele de gen pentru fiecare etapă de vârstă.

Au aflat despre stereotipiile care se practică în rândul meseriilor, a hobby-urilor, sau a responsabilităţilor în familie. Sunt stereotipii care pot fi recunoscute și în reclame, sporturi, artă, istorie şi în multe alte domenii ale existenţei.

sdr

Copiii au învăţat posibile soluţii pentru evitarea discriminării de gen. Au găsit exemple de comportamente și atitudini care fac dovada echităţii de şanse. Au realizat produse proprii, cu scop aplicativ.

Am desenat postere, blazoane şi liste de expresii / formulări / clişee / stereotipuri care dezvoltă diferenţele de gen. Și care ar trebui evitate. Am identificat împreună și situaţiile excepţie care nu pot trece bariera diferenţelor de gen…”, ne-a mai povestit Maria-Titiana Sidor.

Cu ce impresii au rămas copiii în urma acestei lecții?

Recunosc, nu s-au aşteptat la această tematică. La început au fost foarte surprinşi să descopere câte clişee practicăm cu toţii în detrimentul echităţii şi egalităţii de şanse.

Și nici măcar nu le conştientizăm.

La rândul meu, am fost surprinsă să descopăr faptul că la această vârstă copiii cunosc şi vorbesc deschis despre hărţuire, relaţii abuzive, vulnerabilitate, violenţă domestică…”, a mai remarcat Maria-Titiana Sidor.

Profesoara își dorește să nu se oprească la o singură asemenea lecție.

Curriculum actual prevede înlăturarea barierelor rigide ale disciplinelor şi întrepătrunderea lor armonoasă, contextuală. Ceea ce în termeni ştiinţifici se numeşte integrare.

Pe viitor, nu ne rămâne decât să identificăm la timp şi de câte ori avem ocazia, barierele de gen. Să răspundem promt provocărilor. Să găsim soluţii pentru a promova echitatea şi egalitatea de şanse. Pe scurt, să punem în practică ceea ce am învăţat și descoperit acum. Și, totodată, să împărtăşim acest subiect şi altora.

Nu am garanţia că, din acest punct de vedere, aceşti elevi vor fi persoane ideale în viitor. Dar am mulţumirea că am contribuit la echilibrul lor ca viitori adulţi. La reducerea unor fenomene negative din societate şi la conştietizarea şi promovarea fenomenului de echitate de gen”, a mai explicat Maria-Titiana Sidor.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Felicitări Maria, îmi place modul în care ai abordat acest subiect referitor la clișee și prejudecăți. Încet, încet contribuim la schimbarea gândirii oamenilor, la încrederea că pot avea propriul punct de vedere și nu trebuie să ia totul așa cum le-a fost transmis.
    Spor în toate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.