13 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ioan Turc: Semaforul de pe Blaga nu a fost defect! Lampa albă e mai slabă!

Mai mulți șoferi s-au plâns că semaforizarea de pe Blaga nu mai e funcțională încă de sâmbătă. Primarul Turc susține că aceasta nu s-a defectat, ci doar lampa albă e mai slabă.

Vineri a fost pusă în funcțiune semaforizarea de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Lucian Blaga.

Lucrările au fost făcute de cei de la CFR, după ani de hârțogării și „pasări” ale lucrărilor.

După doar o zi de funcționare, din trafic au început să sosească numeroase sesizări. Semnalele luminoase NU mai funcționau – asta susțineau șoferii care au tranzitat zona atât sâmbătă seara cât și duminică dimineața.

Minunea n-a ținut nici 3 zile: Semaforizarea de pe Blaga, DEFECTĂ!

Întrebat dacă le-a cerut celor de la CFR să remedieze problema, Ioan Turc a declarat că semaforul nu a fost stricat.

Lucrarea este predată la CFR, iar de acolo mi s-a spus că NU au fost defecțiuni, așadar funcționează! Lumina albă intermitentă este slabă, le-am solicitat să rezolve problema!

O soluție poate fi reorientarea, adică modificarea unghiului corpului, în așa fel încât soarele să nu estompeze semnalul! Lumina roșie intermitentă e perfect vizibilă, iar conducătorii auto au obligația de a opri doar în această situație! Repet, sistemul funcționează continuu de la punerea în funcțiune!!!”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Modificarea unghiului corpului… Adică șoferii sa stea in dreapta? Sau sa se dea jos sa se uite după becul alb????
    Primarul asta niciodată nu ar recunoaște nimic, la toate găsește scuze si tot timpul zice ca nu e asa… Isi creează alibiuri, implica oameni să-l susțină, ii recompenseaza cu posturi si cine mai stie cu ce!!!
    E greu sa recunoști ca ai făcut un lucru de kkat??? Nimeni nu-ți da in cap!!! Oricine greșește, ideea sa recunoști si sa indrepti greșeala!!!

  2. Probabil că și lumina roșie e mai slabă, și alarma/sirena la fel. Urmează primul accident din cauza acestui semafor care „nu e defect”. Problema e că vina o sa fie a șoferului care a trecut pe lumina roșie „mai slabă”, nicidecum a incompetenților care au făcut acel semafor.

  3. Dacă domnul Turc nu știe, în cazul în care nu se observă, deci nu funcționează lumina albă, obligația șoferilor e sa oprească, întrucât semaforul e defect!!!
    Sau ar fi mai bine sa nu se oprească, iar în cazul în care chiar se defectează acel semafor, sa se producă accidente mortale?
    #numazîc

  4. Tipic romanesc. Ma… cand mama dr.acului o sa faca romanii ( acasa la ei , ca-n strainatate nu-si permis sa munceasca de-a-m.pu.lea ) ceva trainic si de buna calitate ? ” Lampa este mai slaba ” cica … da de ce n-ati pus o ” lumanare ” ma… ?! Maaaa… sunteti de toata groaza de pe lume ! Ma nu cumperi ceva ” romanesc ” sa nu trebuiasca sa ” sari ” cu surubelnitza si cheia franceza… sa mai insurubezi… sa mai pui ceva… sa mai dai o ” gaura ” … Ma, trazniv-ar Dumnez-o amu de sfantul Craciun … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.