19.4 C
Bistrița
joi, iulie 3, 2025

Lucrările pe timp de noapte, mai cu spor! Ce spune primarul Turc despre această practică:

Primăria Bistrița va apela tot mai des la lucrările pe timp de noapte. Primarul Ioan Turc a ajuns la concluzia că acestea de desfășoară mai cu spor, iar obiectivele sunt finalizate mai repede. Sunt, însă, mai costisitoare.

Primarul Ioan Turc a precizat că se va apela tot mai mult la lucrările pe timp de noapte. În timpul ședinței de Consiliu Local edilul a spus că nu există alternativă în cazul lucrărilor mai ample.

„Este limpede că pe fondul unor lucrări ample nu avem alternativă la munca pe timp de noapte. Am observat faptul că la lucrările de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Lucian Blaga au trenat inclusiv din cauza faptului că nu s-a lucrat pe timp de noapte. În România nu exista o cultură din acest punct de vedere.”, a declarat Ioan Turc, la ultima ședință de Consiliu Local.

Acesta a mai spus că munca pe timp de noapte presupune costuri mai mari, în deosebi cu plata muncitorilor.

„Vom avea grijă ca în contractele pe care le vom semna să prindem si această clauză cu privire la intervențiile făcute noaptea.”, a completat primarul Ioan Turc.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...