10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

MINUNE! Bistrița are cel puțin doi arhitecți șefi. Monica Pop a fost repusă în funcție de instanță

Minunea s-a produs în Primăria Bistrița, care s-a pricopsit cu cel puțin doi arhitecți șefi. Asta după ce tocmai astăzi, Monica Pop, retrogradată între timp, și-a recâștigat funcția de arhitect șef în instanță. Funcția de arhitect șef este ocupată de Diana Sălăgean, trasferată de la Consiliul Județean.

La începutul lunii septembrie, Monica Pop, arhitectul șef al Primăriei Bistrița era obligat să facă un pas în spate și să ocupe o poziție inferioară.

Locul său era luat de Diana Sălăgean, care a venit la Primăria Bistrița, prin transfer, de la Consiliul Județean.

Locul Dianei Sălăgean de la Consiliul Județean a fost luat, culmea, tocmai de Daniela Bilegan, care conducea Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Bistrița. Postul lăsat vacant de Daniela Bilegan a fost ocupat de Cristina Bungărdean, un alt arhitect din instituție, care își desfășura activitatea la Monumente Istorice – structura Arhitect șef.

Bistrițeanul.ro a prezentat întreaga situație AICI.

Ei bine, Monica Pop nu s-a mulțumit cu noul job și l-a cerut în instanță pe cel vechi. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în 22 septembrie, luna când a fost mutată pe alt post.

Cum s-a pricopsit Primăria Bistrița cu 2 arhitecți șefi:

Instanța s-a pronunțat chiar astăzi și i-a dat dreptate Monicăi Pop. Ea cerea suspendarea executării dispoziției prin care era eliberată din funcție. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată.

„Admite cererea formulată de reclamanta PM în contradictoriu cu pârâtul PM Bistriţa şi, în consecinţă: Dispune suspendarea executării Dispoziţiei nr. 277/24.08.2021 „privind eliberarea doamnei PM din funcţia publică specifică de conducere de Arhitect şef, clasa I, grad II în cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 79/2021 pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului”, emisă de Primarul municipiului Bistriţa, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond. Executorie de drept”, se arată în soluția pe scurt dată de judecători.

Potrivit unor surse Bistrițeanul.ro lucrurile ar fi mai complicate în structura Arhitect Șef a Primăriei Bistrița.

Se pare că Diana Sălăgean, cea care ocupă provizoriu funcția de arhitect șef până la organizarea unui concurs, ar fi stagiară și n-ar avea ștampilă de arhitect.

În aceste condiții, cu ștampila ar veni Cristina Bungărdean, care are diploma aferentă și conduce Serviciul de Urbanism.

Și Bungărdean ar avea ceva probleme penale, cauzate tocmai de ștampilă. Ordinul Arhitecților din România ar fi depus o plângere penală pe numele său, pentru folosirea de ștampilă pe perioada suspendării…

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Era de așteptat că este doar o furtună într-un pahar cu apă!! Ăștia își reiau funcțiile bine merci și alții dacă fură o găină merg la pușcărie. Vai de ea țară plină de hoți!!! Nici instanța nu mai e ce-a fost odată!!!

  2. Mai are primăria primar?
    Conduce tata Olti?
    Trebuie pusă în drepturi altfel nu mai face ce vrea?
    Cine la reprezentat în instanță pe primar?
    Gașca lui Crețu?
    Se înțelege de ce a câștigat.

  3. Femeia asta, arhitecta lui peste prajit ar trebui sa se dea un pas in spate.
    De la ea pleaca barfele legate de cele doua arhitecte „totusi arhitecte cu facultate” cred ca nu suporta ca nu mai este la butoane, cine mai distruge orasul , cine isi bate joc de oameni care i calca biroul.
    Primare , pana nu e prea tarziy trezeste te.
    Puneti avocat bun nu prieteni ei di a lui cretu sa te reprezinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.