13.3 C
Bistrița
luni, martie 9, 2026

Nemții, mari consumatori de termopane made in Bistrița. O companie locală vinde mai mult în Germania decât în România

O companie locală producătoare de termopane a ajuns să vândă mai mult în Germania decât în România. Nemții sunt în spatele a 30% din totalul comenzilor celor de la TeraGlass.

TeraGlass, companie producătoare de termopane, parte din grupul TeraPlast, a reușit să vândă mai mult în Germania decât în România. În primul trimestru al acestui an, 30% din comenzi au venit din Germania.

Piața germană a reprezentat 30% din totalul cifrei de afaceri, cea română 21%, iar cea cehă 13%. În total, producătorul local este prezent în 12 țări europene, iar cererea este în creștere.

Directorul de vânzări a precizat că unitatea de producție își va mări capacitatea, pentru a face față.

„Avem în curs de implementare un proiect de investiții pentru extinderea capacității de producție, care ne va ajuta să ne menținem promptitudinea și calitatea în relația cu clienții noștri. Pe lângă dezvoltarea portofoliului de clienți, în 2019 avem în vedere și creșterea prezenței pe piața locală”, a explicat, într-un comunicat de presă, directorul de vânzări TeraGlass, Sergiu Manolache.

Capacitatea de producție se va extinde cu 3,5 milioane de euro, proiectul fiind cofinanțat prin schemă de ajutor de stat. Producția pe noile linii va începe în prima parte a anului 2020.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...