10.4 C
Bistrița
joi, martie 5, 2026

Nu a furat „decât o bicicletă”, ca să ajungă acasă! Acum îl paște închisoarea

Un bărbat din Slătinița este acum cercetat pentru furt. Acesta a fost depistat în miez de noapte, pe bicicletă. Luat la rost de oamenii legii, bărbatul a explicat că „doar a luat bicicleta din Bistrița, ca să poată ajunge acasă”.

Poliiștii care patrulau azi-noapte în localitatea Slătinița au văzut un bărbat pe bicicletă. Cum era trecut de ora la care e voie să te plimbi pe afară, oamenii legii l-au luat la întrebări.

Omul, conform declarațiilor sale, se întorcea de la Bistrița. Și cum nu avea cu ce ajunge în Slătinița, „doar a luat o bicicletă ca să aibă cu ce se deplasa”.

Bărbatul a fost sancționat, prejudiciul a fost recuperat, iar bistrițeanul s-a ales cu dosar penal pentru furt, riscând chiar să ajungă după gratii.

„În cursul nopții de 8 ianuarie a.c., lucrători din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant un bărbat de 33 de ani din Slătinița care deținea o bicicletă despre care a recunoscut faptul că ar fi sustras-o de pe o stradă din municipiul Bistrița cu intenția de a se deplasa în localitatea de domiciliu. Prejudiciul în valoare de aproximativ 1500 lei a fost recuperat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat” se arată în comunicatul IPJ BN.

 

FOTO – Freepik

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...