19.1 C
Bistrița
miercuri, iulie 24, 2024

Oameni din Bistrița-Năsăud: Ana Pralea, cea căreia războiul i-a luat tatăl, lăsându-i doar o poză

Războiul a despărțit familii pentru totdeauna și a distrus speranța unei copilării fără griji a multor copii rămași orfani. Tristețea că nu ți-ai cunoscut tatăl niciodată rămâne în sufletul tău la orice vârstă, e un gol imens, care nu poate fi umplut de nimeni altcineva. Al Doilea Război Mondial a lăsat-o pe Ana Pralea fără tată, iar pe mama acesteia văduvă, cu 5 copii. Dar Dumnezeu mereu găsește o cale să ne bucure, chiar dacă o face mai târziu. Așa a fost și în cazul Anei, care la 80 de ani a primit cel mai frumos dar, și anume o poză cu tatăl ei. Tatăl ei pe care a fost nevoită să și-l imagineze toată viața, pentru că ea era în burta mamei când acesta a murit, pe frontul de luptă.

Copilăria Anei Pralea, de 81 de ani, din Ilva Mică, începe trist, când aceasta conștientizează că familia ei nu e completă, ca a celorlalți copii, fiindcă le lipsește stâlpul casei: ”Când m-am deșteptat, m-am deșteptat între copiii care aveau părinți, eu eram copil orfan, n-aveam nicio omenie. Seara, când ne despărțeam și mergeam cu toții acasă, câteodată, mai primeam și bătaie, pe mine nu avea cine să mă apere. Țin minte că într-o zi mi-a adus unchiul meu o năframă, cum era atunci, să-mi facă și mie o bucurie, dar când au văzut copiii lui, mi-au luat-o din cap. Ziceau că tata lor le-a adus-o, că nu-i a mea, că e a lor“.

Copilăria fără tată nu e grea doar emoțional, ci și fizic. Fiind vremuri grele, cuprinse de neajunsuri, Ana și frații ei, de mici, au fost nevoiți să lucreze ca să aibă ce mânca.

De mici au cunoscut greul și au fost nevoiți să o ajute pe mama lor atât la treburile casei, cât și să meargă să lucreze cu ziua: “Mama ne-a crescut cu 75 de lei, atât avea ea ajutor după tată. Avea 30 de ani, în 1943, când a rămas singură, s-a chinuit mult cu noi. Lucram și noi cu ziua unde apucam. Lucram și pentru 2 cartofi, doar să-i avem și pe aceia”.

Ana nu va afla niciodată dacă tatăl ei a știut că ea vine pe lume sau nu.

L-a dus concentrat, cum se duceau atunci și mama i-a scris scrisoare, că e însărcinată iar, dar n-a mai primit niciodată răspuns de la el. Nu am știut niciodată dacă tata o știut de mine”, ne-a mai spus.

În primii ani după plecarea tatălui de acasă, speranța a fost cea care a rămas. Speranța revederii cu stâlpul casei.

Ana Pralea a mai adăugat că și după câțiva ani de la terminarea războiului, mai veneau din când în când bărbați acasă de pe fronturile din afara țării.

Când se auzea vestea, inima le tresărea și pentru un moment îndrăzneau să viseze la bucuria că ar putea fi tatăl lor. Bucuria însă era de moment, până când mama afla că de fapt nu e soțul ei, ci un vecin sau un necunoscut de prin alte sate învecinate.

Tot am sperat, mulți s-au mai întors. Și noaptea visam că o venit acasă. Pe tatăl nostru l-au căutat mult frații mei mai mari și întrebau de el, dar nu aflau nimic. Se auzea, dar n-am să știu niciodată dacă e adevărat, că o trecut cu frontul pe lângă o casă. El și câțiva dintre soldați au rămas acolo, iar ceilalți și-au continuat drumul. Și din ce am auzit, cei care nu au intrat în acea casă, au mai mers o bucată de drum și au auzit o bubuitură. Pe când s-au uitat, casa ardea. Ș-apoi’ așa cred și eu, numa’ acolo dacă o rămas tata. Doar Dumnezeu știe”, ne-a mai povestit.

Întrebată care a fost momentul în care a realizat cu adevărat ca tatăl nu se va mai întoarce niciodată, aceasta ne-a răspuns că nu a fost un moment anume. Timpul a luat cu el speranța revederii și a lăsat doar tristețe.

După ani și ani, ajunsă la bătrânețe, dorința i-a fost îndeplinită, măcar pe jumătate. O poză cu numele tatălui ei, care a fost făcută când acesta a fost înrolat în război, a fost găsită într-o revistă cu bărbații din comunitate, care și-au pierdut viața în timpul războiului.

Un membru al familiei a găsit-o și i-a făcut-o cadou și Anei. Un cadou așteptat de-o viață, venit la momentul potrivit, ca să-i aline bătrânețea: ”Când am văzut poza, am pupat-o și am zis că asta să o pună cu mine când voi părăsi lumea asta. Și când am un necaz, mă uit la ea și plâng. Plâng că îs copil orfan, degeaba îs bătrână. Mă uit la el, săracu tata, să fi fost și el pe lume, bine mai era”.

Supărarea din sufletul ei, că este orfană, a purtat-o și o va purta cu ea toată viața. Chiar dacă Ana are copii, nepoți și strănepoți care o iubesc și îi sunt alături, ea ne mărturisește că și când merge pe stradă, chiar și la 81 de ani își amintește că e copil orfan și plânge.

Îți spun drept, că și la 81 de ani, când merg pe drum îmi aduc aminte că îs copil orfan. Războiul mi-a luat ce am avut mai de preț, pe tatăl meu” – ne-a mai spus.

Ana Pralea nu a avut deloc o copilărie frumoasă. Chiar dacă majoritatea oamenilor își amintesc cu drag și cu nostalgie de acea perioada, ea a rămas cu durere în suflet și cu apăsătoarea întrebare “De ce?”.

De ce i s-a întâmplat asta tocmai ei și Dumnezeu nu a îngăduit să știe cum e să ai tată.

Nu-mi amintesc de nimic cu drag, am lucrat în sat, în fabrică, pe la străini. Eu nu am nicio dragoste față de copilărie. Și azi dimineață am auzit un cântec la televizor, despre anii din copilărie și am început să plâng și am zis în gândul meu, că eu n-aș mai dori să se întoarcă. Eu știu că am trăit pe lume. Am fost copil necăjit”, povestește aceasta.

Ana Pralea și-a pus poza tatălui ei la loc de cinste, deasupra patului. O privește de câte ori îi este greu și îl roagă pe tata să o ajute, de acolo de unde e. Și-a acceptat crucea și destinul greu.

Mai are o singură dorință, pe care a zis-o fiecărui membru al familiei, ca să se asigură că e respectată – să-i pună poza cu ea, în sicriu, când va părăsi această lume.

E un exemplu că iubirea poate exista și dacă nu i-ai văzut ochii sau auzit vreodată vocea unui om. Ana și-a imaginat toată viața cum ar fi fost viața ei și mai ales copilăria, dacă tata se întorcea din război.

A trăit ani buni cu speranța vederii, iar apoi cu golul lăsat chiar dacă nu l-a avut niciodată. Legătura dintre ea și tatăl ei a fost dincolo de lumea aceasta și cu siguranță, de acolo de unde e, i-a ajutat așa cum a putut.

Aceasta a ales să fie eroul vieții sale, deși a avut multe greutăți, iar acum are o familie care o iubește și o prețuiește mult. Și mai are ceva, poza tatălui, de care nu vrea să se mai despartă vreodată, chiar și în momentul plecării sale din această lume.

Patrisia Moldovan

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.

SUPER PREȚ la noul SUV urban MG ZS, la RUBIN Bistrița: 16.950 Euro – TVA inclus

Ofertă specială, la reprezentanța Rubin Bistrița! Aici ai la dispoziție noul SUV urban MG ZS la un preț fără concurență: 16.950 Euro, TVA inclus.