7 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

OAMENI din BN – Ioan Daniel Pop, student la Informatică, la UBB Cluj: „Nu a fost dragoste la prima vedere. Munca este mult mai importantă decât talentul”

Ioan Daniel Pop împlinește astăzi 22 de ani, s-a născut și a copilărit în Șanț și studiază Informatică la UBB Cluj-Napoca. Este unul dintre studenții de excepție ai județului care a conceput o carte aflată deja în topurile celor mai bine vândute cărți.

În plină pandemie, când mulți dintre noi bâjbâiam în căutarea echilibrului, tânărul Ioan Daniel Pop a reușit o performanță de excepție. La doar 21 de ani publica prima sa culegere de informatică, alături de colega sa, Melisa Alexandra Sarközi.

Mai multe detalii despre această carte puti reciti accesând linkul de mai jos:

EXCEPȚIONAL: Un tânăr de 21 de ani din Șanț a publicat o culegere de informatică pentru Bacalaureat!

Am fost plăcut surprinși și noi. Am aflat vestea prin mail de la editură, după care am văzut și postarea lor pe Facebook. Ne bucurăm că munca noastră este apreciată și că această carte este pe locul 2 în topul celor mai bine vândute eBook-uri.

În prezent, împreună cu Melisa Sarközi discutăm despre publicarea unei culegeri de informatică și pentru clasele 5-8. Dar momentan este doar o idee de proiect. Sperăm să se concretizeze în cel mai scurt timp…”, ne-a povestit Ioan Daniel Pop.

„M-am bucurat că am reușit să ofer ceva comunității din care provin…”

Tânărul student a încercat să dea o mână de ajutor și elevilor din comuna sa natală – Șanț.

La începutul lunii aprilie, Ioan Daniel Pop a oferit gratuit meditații liceenilor, la informatică. „Meditațiile pe care le-am făcut, din perspectiva mea, au fost ceva benefic. Numărul elevilor a fost redus, într-adevăr. Dar cred că acest lucru este o consecință a faptului că puțina lume alege informatica la Bacalaureat. Eu m-am bucurat că am reușit să ofer ceva comunității din care provin…”, ne-a explicat Ioan Daniel Pop.

Acasă pentru mine înseamnă Șanț! Sunt mândru ca sunt șănțen și de fiecare dată când am avut ocazia m-am mândrit cu asta. M-am mândrit cu locurile natale și cu frumusețile oferite de această zonă.

Nu aș schimba nimic la copilăria petrecută aici. Am trăit aici unele dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Am o mulțime de amintiri minunate. Mi-ar fi greu să aleg o singură amintire… Dar aici mi-am trăit primii ani ai vieții, aici mi-am făcut primii prieteni… Aici mi-au fost puse bazele educației și ale formării academice de mai târziu...”, recunoaște Ioan Daniel Pop.

Primele lecții, la Școala gimnazială din Șanț

Ioan Daniel Pop ne-a mai povestit că nu își amintește neapărat primele ore de școală. În schimb își amintește orele de matemtică. „Erau preferatele mele. Îi mulțumesc cu această ocazie doamnei învățătoare Silvea Moisil, pentru că datorită dânsei am descoperit pasiunea pentru această știință frumoasă!

Mă simt un elev privilegiat. Deși școala din Șanț este o școala de sat, are un colectiv de profesori foarte pasionați și dedicați muncii lor. Și-au pus amprenta asupra multor generații de elevi. Școala din Șanț are absolveți cu care se poate mândri, oriunde. Sunt foarte mulți tineri care au terminat sau fac în prezent facultăți de prestigiu, programare de master sau doctorate, atât în țară cât și în străinătate.

Și îi felicit din suflet pe toți foștii elevi ai școlii Șanț care au realizări. Și de asemenea, îi felicit și le mulțumesc – în numele a zeci de generații – tuturor profesorilor care prin munca, devotamentul și sprijinul lor ne-au ajutat sa devenim ceea ce suntem astăzi!

Consider ca toți foștii elevi ar trebui să le fim recunoscători… Eu îmi amintesc cu drag și astăzi de profesorii mei de matematică din Șanț, de domnul Valer Pop, doamna Adela Cotul și doamna dirigintă Laora Cicsa…”, a mai subliniat tânărul student. 

„Informatică…? Nu a fost dragoste la prima vedere…”

Ioan Daniel Pop recunoaște că a descoperit informatica abia în anii de liceu: 

Sincer sa fiu între mine și informatică nu a fost dragoste la prima vedere. Am început informtica în liceu, am fost la profil de Mate-Info.

Am ales acest profil datorită faptului ca îmi plăcea matematica. Informatica am descoperit-o mai târziu… Nu a existat niciodată un moment exact în care să zic: Gata, asta vreau să fac. A fost o decizie luată pe parcurs, în timp, dar nu regret deloc alegerea făcută.

Ioan Daniel Pop este convins că în orice domeniu munca este mult mai importantă decât talentul. „Dacă ar fi să o luăm procentual, cred că munca reprezintă 90%, în timp ce talentul contează în proporție de 10%. De exemplu, eu nu mă consider o persoană talentată în domeniul informatic. Dar muncind destul de mult, am reușit să am performanțe bune și foarte bune. Cred că oricine își dorește și muncește suficient de mult poate să atingă performanța…”, consideră tânărul din Șanț.

De la Școala din Șanț, la prestigiosul Colegiu „Emil Racoviță” din Cluj

În clasa a VIII-a, cu vreo două luni înainte de Evaluarea Națională, Ioan Daniel Pop a căutat pe internet topul național al liceelor. Își dorea foarte mult să studieze într-un liceu din top 10 sau chiar top 5.

Atunci am descoperit că pe locul 2 în topul respectiv se afla Colegiul Național Emil Racoviță.

Era cel mai bun din Ardeal și totodată cel mai apropiat liceu de casă. După o discuție avută cu părinții, am hotărât că acesta este liceul la care vreau să mă înscriu. Mi-am dorit să demonstrez că nu contează de unde ești. Nu contează dacă ai făcut școala la sat. Ești egal și ai aceleași șanse ca orice elev de la oraș. Și m-am bucurat că pe parcursul liceului profesorii nu mi-au dat niciodată impresia că sunt privit diferit pentru că am făcut primele 8 clase într-o școală de la sat…”, ne-a mărturisit Ioan Daniel Pop. 

Ani de liceu, cu emoții la română…

Anii de liceu au fost pentru Ioan Daniel Pop printre cei mai frumoși ani din viața sa. „Colegiul Național Emil Racoviță a devenit a doua casă pentru mine. Am avut parte de o clasă extrem de diversificata și totodata formată din oameni minunați. Am legat multe prietenii și m-am atasat de toți colegii. Profesorii sunt extraordinari, aici. Foarte dedicați profesiei lor… Datorită lor, am reușit sa mă dezvolt atât de mult pe plan academic. Aș vrea să le mulțumesc pentru asta tuturor profesorilor. Atât pentru informația predată, cât și pentru ajutorul și sprijinul pe care mi l-au oferit în cei 4 ani de liceu…”, a transmis Ioan Daniel Pop. 

De la prestigiosul colegiu din Cluj, Ioan Daniel Pop a ajuns la UBB, deși ar fi putut opta pentru orice facultate din occident.

Într-adevăr… Sora mea a terminat ultimii ani de liceu, facultatea și masterul în Anglia. Părinții m-au încurajat și pe mine să-mi fac studiile în occident. Însă eu – trebuie să recunosc – sunt naționalist. Mie îmi place aici. Sunt un patriot convins. Cred că și școala românească oferă performață și poate concura cu sistemele educaționale din străinătate. Astfel ca decizia de a rămâne în țară nu a fost una foarte dificilă…

Am ales UBB pentru că este una dintre cele mai prestigioase universități din țară. Iar Facultatea de Matematică și Informatică se situează pe locuri bune în topurile internaționale. Tradiția, munca, seriozitatea și actualitatea sunt îmbinate aici perfect”, a admis Ioan Daniel Pop.

Talent didactic înăscut: În anul II, a predat cursuri elevilor, în locul profesoarei sale

Ioan Daniel Pop a avut parte și de experiențe haioase, la Facultatea de Informatică.

„E o poveste destul de interesantă. Într-o zi m-a sunat doamna profesoară Anca Lăpuștea. Mi-a zis că va lipsi de la școala din cauza unui probleme personale și m-a rugat s-o înlocuiesc. Știa că îmi doresc o carieră didactică.

După ce am acceptat să o suplinesc, mi-a trimis orarul și mi-a comunicat stadiul materiei la fiecare clasă. Eu mi-am făcut câte un plan de lecție pentru fiecare oră. Le-am trimis doamnei profesoare, care le-a verificat și mai spus că sunt bine făcute. În următoarea zi eram la școală, predam la clasa a 10-a. Din laboratorul de informatică se poate intra într-o sală unde stau profesorii în orele libere. Și spre surprinderea mea, la finalul orei a ieșit de acolo profesoara Elena Tarţa-Buhan și m-a felicitat pentru cum am ținut ora. Mi-a zis că am talent didactic și că atunci când va avea o problemă și nu va putea merge la școala, mă va ruga și dânsa s-o înlocuiesc. Lucru care s-a și întâmplat câteva luni mai târziu…”, ne-a povestit Ioan Daniel Pop.

Viață de student: Surprize și dezamăgiri…

În mare parte, cursurile la Facultatea de Informatică din UBB sunt așa cum se aștepta. „În ciuda prejudecăților, profesorii sunt super apropiați de studenți. Majoritatea sunt tineri și sunt la curent cu noile descoperiri din domeniu. Așa că indiferent dacă ai o problemă cu un subiect de la facultate sau o problemă personală – sigur găsești pe cineva care să te ajute. Sau să te îndrume. Vorbind din perspectiva mea, de fiecare dată când am cerut ajutorul, mi s-a oferit cu drag. Și sunt sigur că nu sunt un caz particular. Pentru asta țin să le mulțumesc tuturor profesorilor din Facultatea de Matematică și Informatică. Sunt oameni extraordinari…”, a mai povestit Ioan Daniel Pop.

Cea mai mare surpriză a fost orarul. Trecerea de la liceu la facultate s-a dovedit pentru Ioan Daniel Pop o adevărată provocare. „La liceu eram obișnuit să merg 6 – 7 ore pe zi dimineața de la 8. Știam că la prânz am terminat. La facultate e diferit. Astăzi poate am 10 ore, iar mâine sunt liber. La fel cum poate am oră dimineața de la 8 la 10 și una seara de la 18 la 20. Mi-a fost puțin greu să mă obișnuiesc cu un astfel de orar. Dar în rest, nu am avut parte de dezamăgiri. Sunt extrem de mulțumit de cum decurg lucrurile la facultate…”, a mai povestit Ioan Daniel Pop.

Munca nu îl sperie: „Sunt hotărât să-mi îndeplinesc visul…

Tânărul a recunoscut că este pasionat de multe arii ale informaticii. Își dorește să abordeze domenii cât mai diversificate. „În primii doi ani de facultate, toată materiile erau obligatorii. Acum, în anul 3, pe ambele semestre avem câte 3 materii obligatorii și 3 opționale. Pe acestea le putem alege dintr-o gamă foarte largă de cursuri. Putem alege de la materii precum Gestionarea proiectelor soft, până la Criptografie sau Aplicații ale inteligentei artificiale în schimbări climatice. Așa că fiecare poate să-și aleagă să facă exact ceea ce își dorește și să se axeze pe ce îl pasionează”, a mai explicat Ioan Daniel Pop. 

Tânărul originar din Șanț își dorește să ajungă profesor universitar doctor. „Sunt conștient că până să ajung acolo vor mai trece mulți ani. Va fi necesară extrem de multă muncă. Dar asta nu mă sperie, sunt hotărât să-mi îndeplinesc visul…

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.