15.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

OAMENI în Bistrița-Năsăud: Alexandru Misiuga, primul director al CJC. Primul care a înțeles potențialul turistic al brandului Dracula

S-au împlinit zilele trecute 12 ani de la trecerea în neființă a lui Alexandru Misiuga – primul director al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, și primul spirit vizionar care a întrevăzut potențialul turistic al celebrului conte Dracula – pe aceste meleaguri.

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a adus zilele trecute un omagiu celui care a fost Alexandru Misiuga. 

Personalitate marcantă a culturii din județul Bistrița-Năsăud, Alexandru Misiuga a fost primul director al Casei Creației Populare din județul Bistrița-Năsăud, instituție înființată în anul 1968 după reorganizarea administrativă”, notează cei de la CJC BN. 

Alexandru Misiuga s-a născut în dulcea Bucovină”în comuna Adâncata, aflată în fostul județ Storojineț.

Tatăl său era un cojocar vestit și obișnuia să-i spună deseori căbrățara de aur este cojocăria”.

În anul 1940, împreună cu familia sa, Alexandru Misiuga a fost nevoit să se refugieze în România, stabilindu-se pentru început la Siret.

A terminat Școala Primară în comuna Tureatca, clasele liceale la Liceul „Lațcu Vodă” din Siret și mai apoi la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, unde a fost și premiant.

Alexandru Misiuga a activat ca ofițer în cadrul Garnizoanei Bistrița, Batalionul 16 Vânători de Munte.

Renumit pentru umorul epigramelor sale, acesta a devenit și președintele Asociației Umoriștilor din județul Bistrița-Năsăud, redactorul de corvoadă al săptămânalului de satiră și umor „Cuiul lui Pepelea” și autor a peste zece cărți publicate.

Alexandru Misiuga este coautorul actualei steme a județului Bistrița-Năsăud și unul din „nănașii” Hotelului „Coroana de Aur” din Bistrița, pe care l-a denumit astfel inspirat de celebrul roman „Dracula” al lui Bram Stoker.

Tot Alexandru Misiuga a fost și cel care a militat pentru construirea hotelului Castel Dracula din Tihuța, după cum puteți reciti AICI.

În anul 1996, a fost distins cu titlul onorific de Primul Baron al Casei Dracula din România, fiind în același timp membru al Societății Dracula din Londra, încă din anul 1976.

După ieșirea la pensie, a revenit la o mai veche pasiune a sa, deprinsă în anii copilăriei de la feciorii din satul său natal: confecționarea măștilor și păpușilor, reunite peste timp într-o colecție impresionantă compusă din peste 500 de exponate găzduite în incinta sălii expoziționale din Turnul Dogarilor Bistrița.

Sursă: Emilia Bumb, Studii etnologice – Bistrița-Năsăud: obiceiuri, meșteșuguri, rapsozi, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007, pp. 147-151.

Photo credit @ Emilia Bumb – Alexandru Misiuga și colecția sa de măști din Turnul Dogarilor din Bistrița, 21 aprilie 2000

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: